Main menu

header

673 7 3de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Folosită de secole în Mexic, planta epazote este folosită și în gastronomie, și în terapiile naturiste, și în cosmetică. Grație proprietăților sale, epazote a început să fie cultivată și în unele zone ale Europei.

Elimină constipația, crampele și balonările

Originară din America de Sud, epazote este binecunoscută mexicanilor în special pentru nenumăratele sale proprietăți, fiind utilizată de secole în gastronomie și în medicina naturistă, dar și în grădini, întrucât mirosul său puternic protejează florile de dăunători în mod natural. Dar principala utilizare a plantei este consumul sub formă de ceai, apreciat de milioane de oameni pentru aroma sa specială. Fie că știu sau nu, cei care consumă acest ceai aduc organismului și o mulțime de beneficii din perspectiva stării de sănătate. Astfel, prin conținutul său de fibre, epazote acționează pentru îmbunătățirea digestiei, eliminând constipația, crampele și balonările. De asemenea, poate preveni ulcerul sau chiar cancerul. Planta este utilizată prin tradiție și împotriva paraziților intestinali, întrucât substanțele pe care le conține neutralizează mulți microbi. De altfel, epazote este o alegere de bază a locuitorilor din zone în care apa nu este filtrată corespunzător.

Previne atacul de cord

Prin conținutul important de vitamine, epazote îmbunătățește semnificativ metabolismul. Planta livrează organismului șase tipuri de vitamina B și vitamina C, doar o porție de plantă conținând peste 50% din necesarul zilnic de acid folic. De asemenea, are betacaroten și antioxidanți de top. Ca urmare, epazote susține sistemul imunitar, protejează împotriva acțiunii radicalilor liberi, prevenind astfel o serie de boli cronice. Iar prin conținutul de minerale foarte importante pentru organism, planta este de mare ajutor în menținerea sănătății și densității osoase chiar la vârste înaintate, amânând foarte mult instalarea osteoporozei. Nu în ultimul rând, fosforul, potasiul și magneziul din epazote acționează ca vasodilatatoare naturale, reducând tensiunile cardiovasculare și scăzând considerabil riscul de ateroscleroză sau de atac de cord, notează organicfacts.net.

Epazote ajută la buna funcționare a sistemului nervos, tratează cu succes insomnia, îmbunătățește memoria și previne instalarea Alzheimer

Fasole neagră mexicană cu epazote

673 7 4Epazote este o plantă renumită pentru conținutul caloric scăzut - fiecare 100 de grame conțin doar 32 de calorii. În aceste condiții, planta este prezentă în numeroase mâncăruri tradiționale mexicane, în special în fasole.

Ingrediente: 400 g fasole neagră boabe, 3 ceșcuțe cu supă de pui, 3 ceșcuțe cu apă, 2 linguri cu frunze uscate de epazote, 200 g cârnat chorizo, 1 ceapă tocată, 2 morcovi feliați, 2 tulpini de țelină, 1 lingură cu usturoi tocat, 1 lingură cu chimen.

Mod de preparare: fasolea muiată de cu seara în apă rece se scurge și se pune la fiert împreună cu supa. Când dă în clocot se reduce flacăra și se lasă o oră și jumătate. Separat, într-o tigaie se frige cârnatul, apoi se scoate și în grăsimea rezultată se adaugă legumele și epazote, care se călesc câteva minute. Se pun peste fasole, se condimentează și se mai lasă o oră la cuptor.