Main menu

header

670 6 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

După ce secole la rând a fost considerat ca având proprietăți magice, arpagicul, legumă care vine sub formă de mici perle, este un cocteil de nutrienți și unul dintre cei mai puternici aliați ai sănătății omului.

Alunga melancolia grecilor

Cultivat în Europa din Evul Mediu, arpagicul, cea mai mică specie din familia cepei, este cunoscut încă de acum 5.000 de ani. Grecii din Antichitate îl foloseau pentru tratarea stărilor de melancolie, iar romanii credeau că poate vindeca arsurile solare, durerile în gât şi că are acţiune diuretică. Având un gust aparte, care îl recomandă în bucătărie, arpagicul este, totodată, bogat în vitamine, minerale, precum și în proteine, apă, carbohidraţi, fibre şi grăsimi. Cercetări de dată recentă au pus în evidență faptul că arpagicul este un aliat al sănătății, prevenind o serie de afecțiuni dintre cele mai întâlnite. Astfel, combate artrita prin conținutul de vitamina K, binecunoscută pentru rolul important în menţinerea sănătăţii oaselor, precum și în limitarea daunelor neuronale, ca urmare fiind folosit în tratamentul bolii Alzheimer, precum și al altor afecțiuni ale sistemului nervos.

Impact pozitiv asupra cancerului

Una dintre cele mai uimitoare proprietăți pe care le-a demonstrat arpagicul cu ocazia unor studii de dată recentă este capacitatea de a lupta cu cancerul. Proprietăţile terapeutice ale legumelor din specia din care face parte arpagicul în ceea ce priveşte prevenirea cancerului, în special a celui de stomac şi colorectal, au fost studiate pe larg, cercetătorii presupunând că efectul benefic este datorat conţinutului bogat de organosulfur, care inhibă dezvoltarea tumorilor. De asemenea, o cercetare care a investigat legătura între consumul de arpagic şi cancerul de prostată a scos la iveală faptul că un consum sporit al acestei legume este asociat cu un risc scăzut de apariție a acestui tip de cancer, precum și al celui esofagian. Nu în ultimul rând, compușii din arpagic previn instalarea cancerului de sân, pulmonar sau de ovare, iar zeaxantina şi luteina, antioxidanţi care se regăsesc în această legumă, au un impact pozitiv asupra cancerului bucal.

Aliat împotriva aterosclerozei

Prin faptul că este un complex de vitamine extrem de importante, arpagicul are o certă proprietate antioxidantă, contribuind astfel la reducerea acțiunii dăunătoare a radicalilor liberi asupra organismului, cu urmări dintre cele mai benefice asupra metabolismului. Ca o rudă redutabilă a cepei, arpagicul are efecte binefăcătoare asupra digestiei, eliminând bacteriile şi micozele din tractul intestinal și reglând pofta de mâncare. Mai departe, această legumă are un conţinut bogat în alicină, substanţă care scade nivelul de colesterol rău din organism, iar efectele sunt extinse, de la reducerea tensiunii arteriale la prevenirea îngroșării arterelor, astfel, consumatorii de arpagic fiind la adăpost în caz de ateroscleroză ori de atac de cord.

Previne malformațiile fătului

Alte efecte remarcabile ale consumului de arpagic sunt detoxificarea organismului, această legumă având capacitatea de a genera eliminarea multor to- xine, inclusiv a grăsimilor. Mai mult, grație compoziției de excepție, arpagicul îmbunătăţeşte vederea, reducând stresul oxidativ la nivel ocular și amânând astfel apariţia bolilor specifice înaintării în vârstă, precum cataracta. Nu în ultimul rând, arpagicul se remarcă prin beneficiile pe care le aduce femeilor însărcinate. Cu un conţinut bogat de acid folic, esenţial pentru dezvoltarea fătului, arpagicul are, printre altele, proprietatea de a preveni apariția malformaţiilor.

Antidepresiv

Consumul de arpagic se răsfrânge și asupra calității somnului și în general a inducerii unei stări de bine. Studii extinse realizate pe animale de laborator au relevat faptul că substanţele din această legumă stimulează secreţia de dopamină, care combate depresia și stările de spirit negative. Totodată, arpagicul poate fi folosit la nivel extern, în stare proaspătă, ca mască de păr realizată din suc aplicat pe scalp de două ori pe săptămână. Astfel, va stimula creşterea părului, accelerând circulaţia sangvină la nivelul scalpului, întărind firul de păr și prevenind ruperea acestuia.

Spălăturile sau loționările cu suc de arpagic, de două ori pe zi, combat eficient acneea

Pui cu arpagic

Ingrediente: 250 g piept de pui dezosat, 2 pulpe de pui, 200 g arpagic, 1 ceapă, 50 ml vin alb, 500 g roşii în conservă (tocate), 400 ml supă de legume nesărată, 2 linguri cu ulei, 2 linguri cu pătrunjel verde, sare şi piper după gust.

Mod de preparare: pieptul de pui se spală, se şterge şi se taie în patru, iar pulpele, în două. Ceapa se curăţă şi se toacă mărunt, apoi se căleşte în ulei. Când devine sticloasă se adaugă carnea, călindu-se uşor. Se stinge cu vin alb, se mai lasă să dea în câteva clocote şi se toarnă supa de legume. Se menține la fiert, pe foc mic, iar când carnea este pe jumătate fiartă se pune arpagicul curăţat şi spălat şi se lasă să fiarbă până când se pătrunde. La final se adaugă roşiile şi se mai fierbe totul cinci minute, apoi se asezonează cu sare şi cu piper. Se serveşte cu pătrunjel tocat deasupra.