Main menu

header

cotnari wide

662 6 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

De o vreme încoace, una dintre bolile cu răspândire în masă este cistita. Boala poate apărea atât la copii, cât și la adulți, este simțită în mod diferit, însă cedează la tratamentele oferite de natură.

Constipația, un factor favorizant

Potrivit specialiștilor, simptomele clasice ale cistitei sunt senzația de arsură sau durere la urinare, urinare frecventă, urină tulbure sau urât mirositoare, durere deasupra osului pubian, uneori sânge în urină. Copiii cu vârste sub 5 ani prezintă simptome precum slăbiciune, iritabilitate, reducerea apetitului sau vomă. De regulă, fac cistite în special persoanele care beau puține lichide, dar poate apărea și la persoanele care consumă suficiente lichide, dar sunt obișnuite să meargă rar la toaletă, când elimină cantități mari de urină o singură dată. Dacă stau mult timp în vezică, microbii au un mediu propice pentru dezvoltare. Dacă însă sunt eliminați, nu au timp să pătrundă în peretele vezicii. Nu în ultimul rând, dacă pacientul este constipat, atunci când elimină scaunul se eliberează și mulți microbi care contaminează ușor uretra și se poate produce cistita.

Traista-ciobanului, ideală în micțiuni

Pacienții suferinzi de cistită trebuie să consume zilnic doi litri de apă! Pentru diminuarea durerilor provocate de cistită se recomandă aplicarea de comprese calde pe abdomenul inferior și băi de șezut cu apă caldă timp de 15-20 de minute. Se evită pe cât posibil consumul de cafea, alcool, băuturi carbogazoase care conțin cofeină, sucuri de citrice și alimente condimentate. Este foarte importantă administrarea de merișor, extractul de plantă având un rol major în întărirea imunității aparatului urinar, prevenind astfel recidivele. Pregătiți un ceai din trei lingurițe cu traista-ciobanului, lăsați la infuzat 20 de minute, apoi consumați dimineața, la prânz și seara, când adăugați în preparat, timp de cinci zile, o linguriță cu tinctură de traista-ciobanului. În același timp, se spală partea genitală cu ceai de traista-ciobanului și se aplică şi comprese cu tinctură de plantă în zona vezicii urinare. Tratamentul se face până la vindecare.

Coacăzul negru distruge infecţiile cauzate de candida

662 6 2Un remediu naturist care tonifică mușchii vezicii urinare și are efect antimicrobian este infuzia de afine. Se prepară din 250 ml apă şi 20 g frunze de afin. Apa fiartă se toarnă peste frunze, se lasă la infuzat zece minute, apoi se strecoară. Se consumă trei căni cu ceai pe zi. Şi coacăzul negru combate infecţiile cauzate de candida. Două linguriţe cu frunze uscate se lasă la infuzat timp de zece minute într-o cană cu apă clocotită. Zilnic, se bea o cană cu ceai înaintea fiecărei mese principale. Cura durează cel puţin trei săptămâni. Un tratament tradiţional pentru cistită este zeama de orz cu lămâie. Porţia zilnică se prepară din 50 g orz peste care se toarnă 900 ml apă clocotită, zeama şi coaja rasă de la o lămâie şi o jumătate de linguriţă cu zahăr. Din acest preparat se consumă o cană, după mesele principale, timp de zece zile.

Sucul de răchițele, protecție pe termen lung

Un remediu bun în vindecarea cistitei este sucul de răchițele, din care se consumă 600 ml, diluat cu apă în cantități egale. Preparatul are, spun specialiștii, rolul de factor de protecție pe termen lung. Baia de şezut cu aburi de lapte gras s-a dovedit de-a lungul vremii un remediu foarte bun. Într-un lighean se pun doi litri de lapte fierbinte, iar bolnavul se aşază deasupra vasului, înfășurat cu o pătură, astfel încât aburii să acţioneze asupra abdomenului şi a rinichilor. Tratamentul se repetă de trei ori pe săptămână, timp de o lună. Un adjuvant remarcabil este ceaiul din strugurii-ursului, planta având rolul de a reduce proliferarea microorganismelor în zona genitală. 50 g frunze de strugurii-ursului se fierb, pentru câteva minute, într-un litru de apă, se lasă la infuzat cinci minute și se consumă trei căni pe zi.

PONT. Consumați supă cu usturoi, praz, țelină, pătrunjel și morcovi, deoarece are un puternic efect diuretic si facilitează vindecarea bolii.

Bicarbonatul de sodiu suprimă bacteriile din vezică

Lemnul de santal are proprietăți antimicrobiene care împiedică proliferarea microorganismelor ce cauzează inflamația. Într-un litru de apă se amestecă zece picături de ulei esențial de lemn de santal. Băile de șezut durează 20 de minute. Procedeul se repetă până la reducerea simptomelor de cistită. În ceea ce privește bicarbonatul, acesta are rolul de a modifica pH-ul urinei, făcând-o mai puțin acidă, astfel încât bacteriile nu se mai înmulţesc cu ușurință și se obține atenuarea simptomelor bolii. O linguriţă cu bicarbonat de sodiu se dizolvă în 300 ml apă și se consumă dintr-o dată. Această cantitate de lichid alcalin elimină infecția din vezică, prin evacuarea masivă a urinei împreună cu bacteriile, iar sistemul natural de apărare al organismului poate elimina microorganismele rămase.