Main menu

header

661 8 1de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Chiar dacă varicele sunt considerate cea mai răspândită afecțiune de pe glob, fiind întâlnite la 50% din populație, în România foarte puțină lume conștientizează gravitatea maladiei și se adresează specialistului doar când acestea devin extrem de supărătoare. Cum tratați boala în așa fel încât să nu apară riscurile unor complicații de temut aflați din interviul cu Nicoleta Tudor (medalion), fitoterapeut, specialist în bioterapie și nutriție (număr de telefon: 0767.937.311).

„Oțetul de mere ajută la diminuarea aspectului de «pânză de păianjen»”

661 8 2- Înainte de toate, vă rog să ne spuneți cum poate afla un pacient dacă venele lucrează suficient. Care sunt persoanele cel mai predispuse a avea varice?

- Primul lucru pe care trebuie să-l facă o persoană este să-și examineze mereu, cu maximă atenție, picioarele. Dacă observă că venele obosesc, devin mai grele după statul în picioare sau pe scaun ori există orice alt fel de probleme legate de vene care apar în timpul zilei, atunci e un semnal de alarmă. În altă ordine de idei, o atenție maximă trebuie să aibă cei ai căror părinți sau bunici au avut varice, pentru că de multe ori insuficiența venoasă este ereditară. Ca să vedeți cât de repede sau în ce direcție curge sângele, e necesar un examen doppler.

- Ce se poate face atunci când apar vinișoarele? Sunt acestea un semn care să îngrijoreze pacientul? Cu ce vine natura în acest sens?

- Venectaziile sau vinișoarele sparte sunt niște dilatații ale vaselor, care de regulă apar la nivelul membrelor inferioare, dar se pot instala și pe față sau pe mâini. Nu este însă o regulă ca aceste vinișoare să se transforme în varice. Unul dintre cele mai puternice remedii pentru aceste vinișoare este oțetul de mere, care are rolul de a reduce aspectul de vene în „pânză de păianjen” prin stimularea circulației sângelui în zona respectivă. Înmuiați un tifon steril în oțet de mere nediluat și aplicați o compresă pe porțiunea de piele pe care se văd venele. Lăsați să acționeze 20 de minute. Repetați procedeul de două ori pe zi, timp de o lună, și veți vedea cum aspectul vinișoarelor se estompează. Bogat în bioflavonoide, vitamina C, zinc și sulf, păducelul ajută la tratarea vinișoarelor sparte și a venelor varicoase. Se recomandă 200 mg extract de păducel, de trei ori pe zi.

„Aplicați cataplasme cu lapte acru sau cu brânză de vaci”

661 8 3- Ce leacuri ne-a lăsat natura în lupta cu varicele?

- Foarte multe leacuri, cu eficiență incredibilă. Varza are acţiune decongestionantă şi elimină senzaţia de gambe grele. Se pun două-trei straturi de frunze şi se ţin sub comprese toată noaptea. Se leagă fără să se strângă prea tare. Argila este un alt remediu împotriva varicelor. Amestecată cu apă până se obţine o pastă moale, se aplică pe părţile bolnave și se lasă să acționeze timp de trei ore. Un tratament excelent pentru varice este și decoctul obținut din frunze şi din fructe de păducel, frunze şi fructe de afin, frunze de urzică, păpădie, scoarţă de salcie, flori de sulfină şi talpa-gâştei, în părți egale. Din acest ceai se beau unu-doi litri pe zi. Ceaiul de salvie sau de păpădie este, de asemenea, foarte bun. Se prepară din două linguriţe cu plantă la 250 ml apă clocotită. Se consumă două-trei căni după mesele principale. Sucul de lămâie face minuni în cazul varicelor atât pe cale internă, cât şi sub formă de comprese, aplicate dimineaţa şi seara. Pentru varice şi flebite se recomandă să se aplice timp de 21 de zile cataplasme cu mălai şi hrean ras. Atenție! Dacă apar iritaţii se renunţă la tratament. Din cele mai vechi timpuri, castanul protejează venele bolnave. O rețetă valabilă şi în caz de artrite constă în măcinarea castanelor cu coajă cu tot. Pulberea se pune în ţuică de 40-50 de grade, până când capătă o culoare galbenă. Cu această soluţie se pun comprese.

- Ce pot face femeile însărcinate care se confruntă tot mai des cu apariția varicelor?

- Pentru a preveni dezvoltarea varicelor, se recomandă gravidelor mișcarea zilnică în aer liber, ceea ce activează circulația sângelui. Cu succes pot folosi produse lactate, pe locurile bolnave aplicând brânză de vaci sau lapte acru. Doamnele trebuie să consume, totodată, vitamina C, ce ajută organismul să mențină țesutul conjunctiv, care susține venele să fie flexibile și puternice, dar și afine, merișoare și coacăze. De asemenea, trebuie adăugată coajă de lămâie la băuturile din citrice sau ceai. Coaja conține o substanță numită rutin, de folos în prevenirea scurgerilor din micile vase de sânge. Din dietă nu trebuie să lipsească fulgii de tărâțe, merele și perele cu coajă cu tot, fasolea și cerealele integrale. Mare atenție la constipație, pentru că forțarea blochează circulația și exercită presiune pe venele de la picioare!

Cei predispuși la varice trebuie să facă o cură de două ori pe an, în care, timp de o lună, de trei ori pe zi, să bea ceai din frunze de pătrunjel

„Apa întăreşte supleţea vaselor de sânge“

661 8 4- Ce se poate face pentru întărirea venelor?

- Persoanele care au probleme cu greutatea trebuie să urmeze o cură de slăbire săracă în calorii. Se va pune accentul pe sport, în special gimnastică, și pe masaj. Se vor avea în vedere măsuri pentru favorizarea circulaţiei venoase, respectiv evitarea purtării de şosete cu elastic, încălţămintea va avea toc mijlociu, odihna în pat se va face cu gambele mai ridicate cu 10-15 cm faţă de planul orizontal, pentru a drena sângele din membrele inferioare. Mersul pe jos zilnic doi-trei kilometri, după aplicarea tratamen- tului compresiv, are o valoare deosebită pentru activarea circulaţiei venoase. Apa este extrem de benefică, întrucât întărește suplețea vaselor de sânge. Recomand ca, atunci când face duș, bolnavul să urce cu jetul de apă rece de la glezne în sus. De asemenea, se poate umple cada cu apă rece până la genunchi, și pacientul să pășească ridicând picioarele, asemenea berzelor. Nu în ultimul rând, femeile, în timpul menstruației, din cauza hormonului estrogen, au parte de efectul de vasodilatație. De aceea, le sfătuiesc ca în această perioadă să consume alimente bogate în fibre, cereale integrale, fructe și legume.

Consumaţi ghimbir, deoarece planta stimulează circulaţia sângelui