Main menu

header

659 7 1de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Una dintre cele mai cultivate cereale din lume, sorgul este un complex redutabil de fibre dietetice, care recomandă planta pentru menținerea unei bune stări de sănătate și, implicit, pentru prevenirea unor afecțiuni.

Valoare nutritivă ridicată

Sorgul este o cereală gustoasă, care intră tot mai mult în atenția consumatorilor din întreaga lume, în special pe fondul extinderii intoleranței la gluten și conținutului ridicat de fibre dietetice. Sorgul conține o cantitate remarcabilă, de 22 de grame, de proteine la o singură cană. Doza zilnică recomandată de proteine pentru femei este de 46 de grame, iar pentru bărbaţi, de 56 de grame. De asemenea, o porţie de sorg conţine circa jumătate din necesarul de fier şi peste 50% din cantitatea recomandată de fosfor, fiind şi o sursă excelentă de magneziu, cupru, calciu, zinc şi potasiu.

Are o cantitate mare de antioxidanţi

Învelişul bobului de sorg are o cantitate mai mare de antioxidanţi decât afinele, căpşunile şi prunele, arată cercetările asupra acestei cereale de excepție. După cum se cunoaște, antioxidanții contribuie la încetinirea semnificativă a procesului de îmbătrânire, ajutând organismul să lupte cu efectele alimentației deficitare, poluării și uzurii generate de stres. În plus, antioxidanţii sunt asociați cu un risc redus de boli cardiovasculare. Totodată, prin conținutul amintit de fibre, sorgul este recomandat pentru funcţionarea optimă a sistemului digestiv. Menţine tractul digestiv activ şi previne constipaţia.

Menține nivelul insulinei la parametri normali

Anumite fitochimicale din sorg au dovedit proprietăţi de inhibare a cancerului, în special cel gastrointestinal şi de piele. Studiile derulate în ultimii ani au relevat faptul că există o legătură între consumul de sorg şi incidenţa scăzută de cancer la esofag, la nivel global, în zone din Africa, Rusia, India, China şi Iran. De altfel, cerealele integrale sunt corelate cu un risc redus de alte forme de cancer digestiv, în special cel de colon. Și persoanele care suferă de diabet pot consuma sorg. Cereala conține din plin taninuri, care, la rândul lor, furnizează enzime ce opresc absorbția amidonului în corp. Ca urmare, nivelul insulinei se menține la parametri normali, ca și cel al glucozei.

Sorgul poate fi consumat în siguranţă de persoanele care suferă de boala celiacă, întrucât glutenul lipseşte din toate speciile acestei plante

Trebuie consumat în forma sa integrală

Sorgul este o cereală foarte versatilă. Este cel mai bine să fie consumată în forma sa integrală, pentru a beneficia de conţinutul complet de nutrienţi. Sorgul poate fi gătit la fel ca orezul. Se înmoaie timp de opt ore sau peste noapte, pentru a descompune enzimele şi a-l face mai uşor digerabil. Apoi se pune pe foc într-o cantitate de apă de trei ori mai mare timp de o oră sau până când este fiert. Se poate prepara şi într-o oală de gătit orez sau într-un dispozitiv de gătire lentă. Făina de sorg este tot mai apreciată ca alternativă fără gluten la făina de grâu. Este recomandat sortimentul din bobul întreg măcinat.