Main menu

header

648 8 1de Carmen Ciripoiu şi Carmen Bădulescu

Toamna nu înseamnă doar sezonul în care se culeg bogăţiile naturii, ci şi anotimpul în care, inevitabil, sunteți mai predispuşi la anumite afecţiuni, printre care artroza și gonartroza, boli ale căror simptome se intensifică în acest anotimp. Cum le tratăm în mod natural aflați din interviul cu Mihaela Iliescu (medalion), tehnician nutriționist și consilier pentru echilibru hormonal (număr de telefon: 0736.017.187).

„Consumați alimente bogate în vitaminele A, C și E”

648 8 2- De regulă, artroza, afecțiune cunoscută și sub numele de meteosensibilitate, a fost până nu demult întâlnită la persoanele în vârstă. Din păcate însă, în ultima perioadă, afectează din ce în ce mai mulți tineri. Care să fie motivul?

- La tineri, boala debutează devreme, în jurul vârstei de 40 de ani, și este cauzată în principal de sedentarism. Pacienții nu au făcut niciun tip de mișcare, stau pe scaun chiar și 12 ore, după care, la un moment dat, se trezesc brusc că vor să se apuce de sport. Acel moment duce la apariția unor dureri articulare, care, dacă există un program sportiv condus corect, dispar. O altă cauză la tineri ar putea fi durerile de boli reumatice, care și acestea sunt mai des întâlnite și pot duce la dureri articulare. Femeile sunt pe primul plan, mai ales la artroza legată de avansarea în vârstă și de kilogramele în plus.

- Și pentru că ați amintit de excesul de greutate, cât de mult contează în această boală regimul alimentar?

- Extrem de mult, iar alimentația celor suferinzi de boli articulare trebuie să fie bogată mai ales în vitamine și în săruri minerale, în special cele care au rol în buna funcționare a articulațiilor, respectiv vitaminele A, C și E, dar și seleniu, sulf, mangan, zinc. Consumați nuci, linte, frunze de pătrunjel, varză, grâu, hrișcă, porumb, stafide, smochine, fistic, soia, dar și gălbenuș, drojdie de bere, migdale, hrean, lămâi, grepfrut, cătină, coacăze, mere, pere, fasole verde, morcovi, roşii, praz, dovlecei, ţelină. Din dietă nu trebuie să lipsească așa-numitele „condimente încălzitoare”, precum ghimbir, anason, tarhon, usturoi, cimbrişor. Drojdia de bere se ia în amestec cu miere, două linguriţe cu drojdie, cu o linguriţă cu miere, zilnic, cu 30 de minute înainte de masa de prânz, timp de două săptămâni. De asemenea, hidratați-vă corespunzător, bând cel puţin zece pahare cu apă sau cu ceai de plante în fiecare zi.

„Cataplasmele cu usturoi calmează neplăcerile provocate de gonartroză”

- Cât de periculoasă este, la rândul său, gonartroza?

- Gonartroza este o afecţiune cronică degenerativă a articulaţiei. Rezultatul acestei afecţiuni sunt deteriorarea articulaţiei şi uzura cartilajului articular, astfel apărând durerea şi limitarea mobilităţii genunchiului. Durerea este provocată de mişcare şi va dispărea la repaus, dar în stadiile avansate va fi permanentă, inclusiv noaptea. De obicei, durerea este intensă dimineaţa sau după o perioadă de inactivitate şi se poate agrava la schimbările de vreme. Boala este mai frecventă tot la femei și le afectează de obicei pe cele care au trecut de 40 de ani. Cauzele sunt multiple, de obicei, fiind vorba despre dereglări la nivel metabolic și hormonal, însă poate apărea și ca urmare a unor traumatisme. Dereglările la nivel hormonal ce apar la menopauză (insuficiență ovariană) favorizează apariția gonartrozei. Suferinzii de diabet, gută, precum și obezii se confruntă cu aceeași problemă, precum și cei care au probleme circulatorii precum varice, flebite, dar și cele rezultate ca urmare a înaintării în vârstă duc la agravarea bolii.

- Există și remedii naturiste care îi vin de hac gonartrozei?

- Sigur. Iar unul dintre acestea se prepară astfel: într-o sticlă de un litru cu gura largă se introduc boabe de tuia, sare grunjoasă și spirt. La început se umple jumătate de sticlă cu boabe de tuia, peste care se pune sarea grunjoasă, ce trebuie să ocupe cealaltă jumătate a recipientului. Deasupra se toarnă 1/2 litru de alcool medicinal. Amestecul se păstrează la loc întunecos și răcoros, timp de patru săptămâni, perioadă în care sticla se agită zilnic. Se formează o soluție consistentă, care se aplică pe genunchi, sub formă de comprese, în fiecare dimineață și seară, cel puțin două ore, până se termină sticla. Se face pauză o săptămână, apoi se repetă. Coada-calului este, de asemenea, o plantă extrem de folositoare în gonartroză. 50 g coada-calului uscată se pun la macerat timp de trei ore într-un litru de apă rece. Se fierb 30 de minute, se lasă lichidul în repaus alte 10-20 de minute, acoperit, apoi se strecoară. Se consumă trei căni cu ceai pe zi, timp de trei luni. În cazuri mai grave se fac împachetări cu foi de varză crudă sau fiartă, urmate de împachetări cu parafină.

SFAT. Eliminați fumatul, care accentuează producerea de radicali liberi cu efecte distructive asupra articulațiilor.

Dacă s-a acumulat lichid la genunchi (hidartroză), sunt indicate masajul cu alifie de răşină, gălbenele, tătăneasă, sânziene şi bitter suedez şi compresele cu tinctură de castane, rodul-pământului sau ardei iute

„Aplicaţi frunze de nuc pe locul bolnav“

- Ce remedii recomandați în lupta cu artroza?

- Masați locurile dureroase cu tinctură de tătăneasă sau de gălbenele, ori cu alifie din aceleaşi plante. Foarte eficiente sunt compresele cu bitter suedez, aplicate timp de patru ore, dar și băile cu frunze şi tulpini de roşii, fierte o oră în apă. Cu totul excepționale sunt băile cu paie uscate de ovăz, 10 g la cinci litri de apă clocotită, care se strecoară şi se adaugă în apa de baie. Tratamentul durează 21 de zile. Uleiul de măsline în combinație cu frunze tinere de nuc este de mare ajutor bolnavilor de artroză. Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă timp de trei-patru ore, după care se pun frunzele în trei straturi pe locul bolnav. Pe zona afectată pot fi aplicate comprese calde din decoct de rădăcini și semințe de brândușă de toamnă. Peste o lingură cu rădăcină se toarnă un pahar cu apă și se fierbe, la foc mic, timp de 15 minute. Nu în ultimul rând, pacienții trebuie să spele picioarele cu apă rece și cu oțet în fiecare seară, timp de o lună.