Main menu

header

cotnari wide

647 8 2de Carmen Ciripoiu

Potrivit oamenilor de știință, alimentația artificială a sugarului și calitatea slabă a lactatelor din primii doi ani de viață pot conduce la rahitism. Dacă este tratat corect, este vindecabil, iar cele mai bune leacuri rămân tot cele oferite de natură.

Poate duce la întârzieri ale dentiției

Cauza majoră a apariției rahitismului o constituie lipsa vitaminei D din hrană, mai rar lipsa fosforului sau a calciului. Dacă dieta este normală, cauza rahitismului poate fi deficitul unui hormon al glandei paratiroide - calcitonina - care controlează absorbția calciului în organism. În cazuri de rahitism se produce deformarea osoasă a membrelor, toracelui, craniului, care poate rămâne permanentă și se produc totodată și întârzieri ale dentiției. Maladia poate fi însoțită de alte tuburări metabolice precum constipație, diaree, hepato și spleno-megalie, anemie. Pot să apară și amorțeli ale membrelor sau maxilarelor, tremu- rături, amețeli. Copilul este trist, palid și rămâne în urmă cu întreaga sa dezvoltare.

Alimentație bogată în legume și fructe crude

Specialiștii recomandă pentru vindecarea rahitismului administrarea de vitamina C în doze mari, alături de o alimentație bogată în fructe și legume crude. De asemenea, bolnavul trebuie să ia multă vitamina D, săruri fosfocalcice și să meargă la mare, întrucât expunerea la soare transformă ergosterolul din piele în vitamina D. Se recomandă consumul de sucuri de morcov, morcov + sfeclă + spanac, varză de Bruxelles, păpădie, morcov + mere + sfeclă, țelină, Omega 3, calciu natural, cum este cel din coajă de ou cu lămâie, miere și măr.

Cătină, măceș și roiniță, cea mai bună formulă pentru vitaminizare

De mare ajutor în rahitism sunt băile cu frunze de nuc. Din 50 g frunze uscate de nuc și un litru de apă se face o infuzie care se adaugă ulterior în apa de baie. La fel de utile sunt și băile cu rădăcini de obligeană. 250 g de rădăcini și frunze se pun în apă rece și se fierb o jumătate de oră. Decoctul se pune în apa din cadă. Pentru vitaminizarea organismului amestecați 40 g fructe de cătină cu 40 g fructe de măceș și 20 g frunze de roiniță. Din această combinație se face o infuzie, o lingură la o cană, și se consumă trei căni pe zi. Pentru un gust mai bun, ceaiul se îndulcește cu miere.