Main menu

header

638 8 2de Roxana Istudor

Folosită prin tradiție contra tusei, cervana a demonstrat în timp multe alte calități terapeutice demne de toată atenția.

Reglează activitatea tiroidei

Cunoscută și sub denumiri ca „durerea inimii” sau „iarba lui ceas rău”, cervana este mult mai mult decât furnizoare de suc pentru colorarea pânzeturilor. Cercetările din ultimele decenii i-au atestat proprietăți importante, cum ar fi, de exemplu, faptul că acţionează asupra hormonului tiroidei, reglând activitatea acestei glande, inhibă metabolismul iodului şi deversarea tiroxinei în tiroidă. Se foloseşte doar planta proaspătă sau cea uscată la umbră şi făcută pulbere. Ceaiul poate fi obţinut dintr-o linguriţă cu plantă în 250 ml apă, care se fierbe timp de cinci minute, apoi se strecoară. Se pot bea câte două căni pe zi înainte de mese.

Ajută în anorexie

Cervana este, de asemenea, un bun diuretic şi vasoconstrictor periferic. Se folosește și în afecțiuni ale căilor respiratorii, dilatând și tonifiind aceste traiecte, dar calmează și tusea. Poate contribui la buna activitate a tractului gastrointestinal, curățindu-l și aducându-l la o activitate normală prin provocarea și mărirea secrețiilor gastrice. Prin urmare, stimulează organismul și pofta de mâncare. Sucul proaspăt obţinut prin stoarcerea plantei se recomandă în doze de câte o linguriţă luată de trei ori pe zi, înainte de mese cu 15 minute. În caz de anorexie, se poate recurge la tratamentul cu pulbere din plantă, câte un vârf de cuţit, de trei ori pe zi, pe stomacul gol.

Adio palpitații!

Tratamentele naturiste cu cervană pot combate stările de nelinişte, senzaţia de sufocare, palpitaţiile de natură neurovegetativă. Mai mult, planta reglează activitatea glandelor suprarenale şi scade febra. Se poate administra sub formă de tinctură, ce se procură din magazinele de specialitate, câte 30-50 de picături (1-2 ml), de trei ori pe zi. Cervana este excelentă și extern, folosită pentru cicatrizarea rănilor şi pentru refacerea pielii lezate.

Atenție! Planta nu se administrează în caz de hipotiroidie, iar femeile însărcinate şi cele care alăptează trebuie să evite preparatele care conţin cervană.