Main menu

header

636 8 2de Carmen Ciripoiu

Vechii maiași le-au folosit pentru prima dată ca hrană, iar în secolul al XIX-lea au devenit alimente uzuale. La începutul acestui mileniu, roșiile și-au dobândit o nouă celebritate, de data aceasta ca medicament.

De folos în impotenţa vasculară

Printre cele mai bune remedii cu care vine natura în ajutorul celor care suferă de tromboflebită sunt roșiile. Micuțele nu numai că diminuează cheagurile de sânge, dar nici nu mai permit formarea altora. Se consumă 200 ml suc de roșii proaspăt stors de trei ori pe zi. Cura durează o lună. De asemenea, consumul sucului de roșii reduce și efectele negative pe care tutunul le are asupra organismului și înlătură apariția unor boli precum fragilitatea vasculară, impotența vasculară sau cancerul. În cazul aterosclerozei, specialiștii în fitoterapie recomandă consumul în fiecare dimineață a trei roșii foarte bine coapte și a unui cățel de usturoi sau a unui fir de usturoi verde. Cura se face pe tot parcursul primăverii și al verii. Cei care suferă de reumatism găsesc în roșii un aliat de nădejde. Se face o cură cu roșii crude, minimum un kilogram pe zi, tratamentul fiind excepțional și pentru cei cu gută.

Ajută tenul gras

Combinația dintre morcov, țelină și suc de roșii este impresionantă în lupta cu constipația. Tot roșiile sunt utile și în infecțiile renale și urinare cronicizate. În acest caz se consumă în timpul mesei 200 ml suc de roșii proaspăt stors, diluat cu puțină apă plată. Pe parcursul tratamentului se evită consumul de alcool, inclusiv vin. La multe persoane s-a observat o ameliorare considerabilă a gastritei hiperacide și a ulcerului după consumarea sucului de roșii. Se recomandă, așadar, un litru de roșii pe zi, timp de trei zile. Diuretice și depurative de excepție, roșiile sunt indicate și în intoxicații cronice. Se recomandă consumul a două kilograme pe zi, care se mănâncă până la ora prânzului. Tratamentul durează două săptămâni. Roșiile sunt, totodată, un fluidifiant sangvin foarte puternic. Se bea dimineața o cană cu apă în care s-a pus de seara o lingură cu tărâțe, iar după o jumătate de oră se mănâncă trei roșii mari și foarte bine coapte. În cazul tenului gras cu puncte negre, tamponați-vă fața cu suc de roșii de două ori pe zi.