de Roxana Istudor şi Claudiu Melinte
Încă din Antichitate, alunul era celebru nu doar pentru virtuțile sale alimentare, ci și ca medicament. Romanii îl recomandau împotriva tusei și a bronșitei, precum și ca antidot pentru impotență. Utilizarea terapeutică s-a prelungit până în zilele noastre.
Polenul florii de alun se folosește cu succes în epilepsie
Calitățile alunului sunt incontestabile, testate de sute de ani. Astăzi se cunoaște faptul că fructele conțin ulei, amidon, zahăr, betacaroten, hidrați de carbon, calciu, fier, fosfor, grăsimi proteice, zinc, seleniu, sulf etc. De asemenea, scoarța și frunzele aduc organismului tanin și ulei eteric. Specialiștii arată că infuzia de frunze de alun este depurativă pentru sânge. Polenul florii de alun se folosește cu succes în epilepsie, iar decoctul scoarței, în tratamente externe, la ulcere varicoase și la alte boli dermatologice.
Tinctura luptă cu paralizia
Mugurii de alun sunt folosiți cu succes în caz de afecțiuni circulatorii sau paralizii. Se prepară un macerat din o parte muguri proaspeți zdrobiți și cinci părți alcool alimentar de 70 de grade. Se țin o perioadă de 15 zile, agitând des, pentru a se extrage principiile active din plantă. Se strecoară, se pune tinctura în sticluțe de capacitate mai mică, la rece. Acest preparat conține substanțe foarte utile în multe afecțiuni. Se poate lua câte o linguriță de trei ori pe zi. De asemenea, se poate întrebuința și în afecțiunile degenerative cauzate de înaintarea în vârstă, precum și împotriva stresului. Această tinctură poate fi procurată și gata preparată din magazinele naturiste.
Frunzele, de folos în flebite
Frunzele de alun se folosesc în caz de flebite, varice sau diverse afecțiuni ale inimii. Infuzia se prepară din două lingurițe cu frunze zdrobite puse în 250 ml apă clocotită. Se ține apoi acoperit timp de zece minute, după care se strecoară. Maceratul în vin din scoarță de alun contribuie la vindecarea rănilor. Se prepară astfel: 50 g scoarță măcinată se pune la un litru de vin de bună calitate, preferabil alb, se ține apoi timp de opt zile, agitând des, după care se strecoară. Acest preparat poate fi folosit și la răni chiar mai vechi. Se poate consuma intern, câte 50 ml de trei ori pe zi, și în cazul în care se dorește refacerea circulației sangvine.
Întrebuinţări în tradiţia populară
În tradiția românească, în cazuri de eczeme se folosea seva ce iese din capetele verzi ale ramurilor de alun atunci când sunt puse pe foc; în zona Brăila, alunele se pisau, se puneau în rachiu de drojdie cald, amestecat cu untdelemn și se dădeau contra loviturilor; în Vâlcea, ceaiul din flori de alun s-a folosit în boli de piept; în Moldova se făceau băi din ramuri fierte de alun copiilor subponderali. Un alt obicei era acela de a unge sprâncenele celor mici cu alune arse și muc de lumânare din seu, pentru ca aceștia să aibă sprâncene mari și negre...