Main menu

header

624 8 1de Roxana Istudor şi Claudiu Melinte

Cartofii dulci sunt cremoși, extrem de gustoși și destul de versatili încât să fie fel principal, garnitură sau compoziție de plăcintă. Ceea ce face din acest aliment unul de excepție este suma calităților care recomandă cartoful dulce în diete și în prevenirea unor boli grave.

Au conținut mare de antioxidanţi

Noi cercetări referitoare la proprietățile cartofului dulce au fost aduse la cunoștința opiniei publice, completând tabloul efectelor benefice pe care le are acest aliment savuros. În primul rând, este vorba despre reconfirmarea excelentelor calități nutriționale ale cartofilor dulci. Mai departe, conținutul mare de caroten și de vitamina A înseamnă sănătate curată pentru vedere, iar aportul de antioxidanți este redutabil în procesul antiîmbătrânire, precum și în prevenirea cancerului, arată site-ul medicalnewstoday.com. De asemenea, cartofii dulci sunt bogați în gama de vitamine B - 1, 2, 3, 5, 6 - care, după cum arată Institutul Național de Sănătate al SUA, contribuie substanțial la procesul de transformare a alimentelor în energie, precum și la formarea de celule noi la nivelul organismului.

Inamicii trigliceridelor

Un studiu recent desfășurat de o echipă condusă de dr. Koji Ishiguro, de la Organizația Națională pentru Agricultură și Alimentație din Japonia, a dat la iveală faptul că și apa rămasă după fierberea cartofilor dulci are efecte benefice asupra digestiei și, implicit, creşte eficacitatea dietelor. „Aruncăm cantități imense de apă care conține proteine din cartofi dulci, cu un mare potențial pentru sănătatea umană, ca să nu mai amintim și de efectele benefice pentru mediu și industrie în cazul în care s-ar găsi o modalitate de a folosi lichidul rezultat din procesarea la scară mare a cartofilor dulci”, explică specialistul japonez. De altfel, echipa acestuia a început o serie de teste care să confirme aceste ipoteze, iar rezultatele experimentelor pe șoareci sunt considerate promițătoare: au scăzut semnificativ nivelurile țesutului gras, al colesterolului din sânge și al trigliceridelor.

Micşorează riscurile generate de prezenţa metalelor grele în corp

Potențialul de a îmbunătăți starea de sănătate a organismului prin consumul de cartofi dulci este remarcabil. Studii derulate de-a lungul timpului au subliniat faptul că acest aliment este una dintre cele mai bune surse de betacaroten, comparabilă cu legumele cu frunze verzi. Din perspectiva calităților de antioxidant, cartoful dulce, în special varietatea roșie, abundă în antocianină, iar extractele de cartof dulce și-au demonstrat calitățile antioxidante prin creșterea nivelului unor enzime cu efect în această direcție, notează whfoods.com. Ca urmare, prin trecerea cartofilor dulci prin tractul digestiv este posibilă micșorarea riscurilor asupra sănătății pe care le generează prezența metalelor grele în organism. Totodată, cartofii dulci au demonstrat calități remarcabile antiinflamatoare. Fitonutrienții din acest aliment au un rol dovedit științific în reducerea inflamațiilor țesutului nervos, de pildă. Mai mult, compușii din cartofii dulci echilibrează compoziția sângelui, îmbunătățind capacitatea de vindecare a rănilor.

„Prietenii” inimii

624 8 2Cartoful dulce este o foarte bună sursă de vitamina C. Ca efect direct asupra sănătății se pot menționa lupta cu răcelile și cu virusurile, creșterea în bune condiții a oaselor și a dinților, păstrarea elasticității pielii prin producția de colagen și, nu în ultimul rând, protecția organismului în fața unor toxine asociate cu apariția și cu dezvoltarea unor tipuri de cancer. Vitamina D prezentă în acest aliment are rol esențial în buna funcționare a sistemului imunitar, în menținerea sănătății inimii și în controlul asupra nivelurilor de energie pe care le produce organismul. Conținutul de fier, magneziu și potasiu din cartofii dulci contribuie, de asemenea, la rezistența metabolismului la factorii de stres, la împrospătarea sângelui, la buna funcționare a mușchilor și nervilor.

Potențialul cartofilor dulci de îmbunătățire a rezultatelor dietelor este susținut de numeroase cercetări. În primul rând, se poate constata reglarea nivelului de zahăr în sânge prin aportul de cartofi dulci în meniu. Capacitatea de a îmbunătăți acest nivel în ciuda indicelui glicemic ridicat (comparabil cu al porumbului) este uimitoare chiar și pentru specialiști. Una dintre explicații este prezența unei cantități însemnate de fibre în compoziția cartofului dulce - 6,6 grame în fiecare cartof de dimensiune medie. Cum nu se poate vorbi despre o dietă eficientă fără aportul de fibre, rezultă că acest aliment este excelent pentru menținerea greutății ideale sau pentru efortul de a scăpa de kilogramele în plus. Mai mult, se poate găti foarte uşor și rapid - o simplă tragere în tigaie, timp de şapte minute, eventual cu adaus de condimente, asigură o masă gustoasă și sănătoasă.

„Am fost surprinși să constatăm reducerea nivelului moleculelor grase prin consumul de apă rezultată în urma procesării cartofilor dulci. Aceste observații sunt foarte promițătoare, furnizând noi opțiuni pentru alimentația viitorului“ (dr. Koji Ishiguro)

Principală sursă de vitamine

Cartofii dulci reprezintă una dintre cele mai importante și extinse culturi la nivel mondial, arată Centrul Internațional al Cartofului. Foarte potriviți pentru o gamă lărgită de produse complementare, aceștia sunt utilizați pentru făină, tăiței, pâine, dulciuri, pectină sau pentru diverse băuturi. În numeroase state din Caraibe, Africa și Asia, cartofii dulci sunt una dintre principalele surse de vitamine zilnice pentru copiii școlari.