Main menu

header

614 10 3de Cătălina Tăgârță

Sughiţul este o contracţie spasmodică brutală a diafragmei, care se traduce printr-o inspiraţie bruscă a aerului, care duce la vibraţia coardelor vocale, determinând un zgomot caracteristic. Cauzele pot fi: afecţiuni ale stomacului şi esofagului, diverse boli intestinale, pancreatită, perioada gestațională, înghiţirea unor substanţe sufocante sau fierbinţi ori consumul exagerat de ardei iute, care irită nervii centrali medulari ce declanşează atacurile prelungite de sughiţ.

Nitroglicerină administrată sublingual

În ceea ce privește „tratamentul”, pot fi încercate unele măsuri simple, ca de exemplu: oprirea voluntară a respiraţiei sau respiraţia într-o pungă de hârtie; băutul unui pahar cu apă într-un mod rapid (pe nerăsuflate), înghiţirea unei bucăți mici de pâine uscată sau a unei lingurițe cu gheaţă pisată, inducerea vărsăturii, aplicarea unei presiuni pe limbă sau pe globii oculari etc. Însă, dacă niciunul dintre trucurile amintite nu dă rezultat, sughițul poate deveni chiar supărător, mai ales dacă sunteți în toiul unei întâlniri de afaceri. De aceea, în crizele acute de sughiţ se poate administra sublingual puțină nitroglicerină. Dacă vă aflați la masă, în niciun caz să nu mai presărați piper peste mâncare, deoarece condimentele irită mucoasa esofagului și a stomacului și accentuează starea de sughiț. Soluția e să mâncați încet și să consumați alcool cu moderație.

Beți ceai de mărar

Dacă după minute bune sughițul tot nu vă trece, puteți apela la remediile naturiste. La unele persoane funcționează trucul cu ceaiul de mărar. Așadar, opăriţi o linguriţă cu seminţe de mărar în 250 ml apă clocotită, lăsați la infuzat pentru trei minute, apoi beţi acest ceai neîndulcit. Poate aveți noroc să scăpați de problemă! Unele persoane spun că funcțio- nează și varianta cu consumul de apă rece cu înghițituri mici sau dacă sug un cub de gheață până acesta se topește în gură. O altă variantă pe care o puteți încerca este să mâncaţi câteva semințe de chimen. Dacă nu vă plac, le puteți pune într-o lingură și le înghițiți pur și simplu cu apă, fără a mesteca planta.

Consumaţi scorțișoară infuzată

În unele cazuri poate da rezultate bune și ceaiul de mentă. Dacă sughiţul este provocat de un stomac prea plin după o masă copioasă, atunci infuzia din această plantă este soluția. Puteți încerca să faceţi și o infuzie de vâsc. Puneţi trei-patru linguriţe cu vâsc mărunţit la 250 ml apă rece şi lăsaţi la macerat timp de șapte-opt ore (după cum se vede, soluția aceasta nu este una de moment, însă e utilă în cazul în care știți că aveți probleme cu sughițul mai des). Strecuraţi, apoi îndulciţi cu puţină miere şi beţi câte două-trei căni cu ceai călduţ la nevoie. Dacă aveţi crize care se repetă, atunci beţi zilnic, de trei ori, câte un pahar cu apă rece în care aţi amestecat un vârf de cuţit cu pulbere de vâsc. O altă soluție la îndemână ar fi să puneţi un vârf de cuţit cu scorţişoară la o cană cu apă şi lăsaţi cinci minute la infuzat, după care să consumaţi acest amestec.

De obicei, o repriză de sughiţ durează maximum 20 de minute, și doar în cazuri foarte rare această problemă poate deveni serioasă

Lămâia rezolvă problema în cazul bebeluşilor

În situația în care nu aveți la îndemână niciuna dintre plantele amintite și tot nu reușiți să vă recăpătați confortul de dinaintea instalării acestei stări, stoarceți și beți puțină zeamă de lămâie. Și lămâia consumată ca atare poate fi de folos dacă nu vi se pare prea acră. Acesta este un remediu fără efecte adverse la care recurg adesea mămicile pentru a trata sughițul bebelușilor.