Main menu

header

de Raluca Grințescu

Stagnările de sânge se petrec și în zona anusului, și atunci se numesc hemoroizi. Dacă varicele predomină la femei, hemoroizii sunt mai des întâlniți la bărbați. La fel ca varicele de la picioare, hemoroizii apar atunci când sângele nu circulă așa cum trebuie și stagnează, formându-se noduli. Acești noduli pot deveni mai mari sau mai mici, și de aceea cauzează dureri care fluctuează în intensitate. Există însă și hemoroizi care apar în interior, și pot avea aceleași urmări.

Hemoroizii se pot îndepărta numai dacă se redă sângelui circulația corespunzătoare, menținând-o în stare bună.

Pentru hemoroizii mici, normali, se evită condițiile favorizante complicării lor: constipație, eforturi mari, alimentație condimentată excesiv ori șezutul timp îndelungat. Masajul cu jet de apă pe pulpe şi pe fese este benefic şi în acest caz. De asemenea, se bea ceai de urzici, podbal și coada-calului timp de două săptămâni, două-trei cești pe zi. Următoarele două săptămâni se poate bea, zilnic, o cană cu ceai de coajă de stejar, boabe de ienupăr și rădăcină de tormentil. La finalul tratamentului se consumă ceai din țintaură, coada-șoricelului și pătlagină, una-două cești.

Preparați un unguent din propolis și vitamine

Pentru vindecarea hemoroizilor se recomandă și un ceai de coada-șoricelului cu frunze de urzică - două-trei căni pe zi. Foarte util este și un unguent preparat astfel: se iau 50 g propolis, 40 ml ulei de floarea-soarelui și câte o fiolă din vitaminele A, D2 și F. Uleiul se încălzește puțin într-un vas emailat, iar peste el se toarnă fiolele, apoi propolisul. Totul se amestecă foarte bine și se păstrează la rece. Dimineața, seara și, în general, după fiecare scaun se fac spălături cu decoct din coajă de stejar și se foloseşte apoi unguentul.

Înlăturați constipația

Pentru a vă feri de constipația cauzatoare și agravatoare de hemoroizi consumați mai multe legume și fructe proaspete și pâine graham, toate acestea fiind bogate în fibre. Lichidele băute (neacidulate) trebuie să depășească doi litri pe zi. Persoana care are des constipație nu trebuie să consume alcool, condimente și sare - hrana sa va fi simplă, sănătoasă și ușor de digerat. Mișcarea este și în acest caz foarte importantă. De asemenea, se poate bea ceai din rădăcină de boz cu boabe de ienupăr și hericică, ce are acțiune depurativă, curățând organismul. (Silviu Dobrescu)

Stagnările se pot forma şi la gât, în regiunea ficatului, în abdomen, lângă rinichi, la spate sau la rect (hemoroizi). Persoanele care au hemoroizi nu trebuie să folosească hârtia igienică, ci să facă spălături cu apă călduță și cu săpun