Main menu

header

594 9 1de Carmen Ciripoiu

Arabii îl foloseau pentru proprietăţile lui anestezice şi ca sedativ, iar femeile din Evul Mediu îl puneau în apă pentru a fi mai atrăgătoare. Dar calitățile incredibile ale șofranului, cel mai scump condiment din lume, nu se opresc aici, pentru că acesta este și cel mai prețios afrodiziac, dar și un excelent antispasmodic și un bun tonic al inimii.

Indicat în tratamentul impotenței și sterilității

Dacă până nu demult șofranul era un excelent leac pentru creșterea apetitului sexual și în colica renală, dar și un antidepresiv şi antipsihotic eficient, fiind folosit cu succes și în tratarea isteriei, recent, oamenii de știință au descoperit că minunatul condiment are și puterea să oprească orbirea la bătrâni şi să trateze și diverse boli ale ochilor. De asemenea, șofranul calmează arsurile şi rănile superficiale, ajutând la regenerarea pielii. Vindecarea este spectaculoasă, deoarece ţesutul se reface aproape fără urme ale arsurii. Pentru reglarea digestiei și buna activitate a intestinelor se prepară o infuzie dintr-o jumătate de linguriţă cu şofran dizolvată într-un pahar cu apă fiartă. Se lasă la răcit și se consumă jumătate din infuzie după masa de prânz şi jumătate după cină.

Binefăcător în astm

Pentru a preveni declanșarea atacurilor astmatice se consumă zilnic o linguriță cu pastă obținută din pulbere de șofran și miere veche de peste un an. Pentru un efect mai intens, înainte de a-l înghiți, preparatul se ține sub limbă câteva minute. Când tusea se încăpățânează să nu cedeze, se administrează o linguriță cu miere peste care se presară puțin șofran, apoi se bea un pahar cu apă călduță. Procedeul se repetă de trei-patru ori pe zi. În situaţia durerilor cronice cauzate de artrită se consumă zilnic un sfert de linguriță cu șofran. Condimentul se ia ca atare sau se adaugă în mâncare. Șofranul este, totodată, de mare folos și doamnelor. De aceea, cu aproximativ o săptămână înainte de menstruație, femeilor le este indicată infuzia de șofran. Tratamentul ajută la înlăturarea și prevenirea durerilor.

Ţine la distanţă răceala

Numeroase studii de specialitate arată că șofranul are un rol extrem de important în vindecarea cancerului, acesta oprind dezvoltarea tumorilor. Pentru tratamentul cancerului de ficat, doza optimă recomandată este de 2 g, de trei ori pe zi. Tratamentul durează șase luni. Împotriva cancerului de colon și de rect, se administrează în fiecare zi 4 g șofran. Atenție! Tratamentele se fac doar sub supravegherea specialistului! Șofranul este și un ajutor eficient în caz de răceală sau iritații ale gâtului. Se amestecă jumătate de linguriță cu pudră de șofran cu 30 ml lapte cald. Amestecul se consumă o dată sau de două ori pe zi.

Atenție! Este contraindicat persoanelor care suferă de ulcer.

Șofranul poate provoca avortul

Atenuează ridurile

Antiseptic puternic, șofranul curăță tenul în profunzime, lăsându-l luminos și curat. Se amestecă pulbere de șofran cu pudră din rădăcină de santal în părți egale, peste care se adaugă ulei de măsline. Pasta obținută se întinde în strat gros pe față și se lasă să acționeze 20 de minute, apoi se clătește. Pentru netezirea pielii și eliminarea toxinelor din piele, se fac împachetări ale brațelor, mâinilor și picioarelor cu iaurt și pudră de șofran. Pentru o piele netedă se folosește o mască obținută prin amestecul câtorva grame de pudră de șofran cu o lingură cu smântână.