Main menu

header

582 10 1de Carmen Ciripoiu

Despre proprietățile de leac ale fasolei (boabe sau păstăi) s-a vorbit încă din Antichitate, aceasta fiind nelipsită din tratamentele vechilor greci, romani sau egipteni, care o considerau, totodată, și un leac prețios împotriva ridurilor și pentru catifelarea tenului.

Leac pentru reumatismul cronic

Indiferent de anotimp, persoanele care suferă de reumatism trebuie să apeleze cu încredere la ajutorul fasolei. Și rezultatele nu vor întârzia să apară. Peste o mână cu fasole boabe se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat patru ore și se administrează două linguri de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. Cura durează două săptămâni. Pentru prevenirea apariției pietrelor la rinichi, specialiștii spun că fasolea face adevărate minuni. O lingură cu teci de fasole bine mărunțite și o cană cu apă rece se pun pe foc. După ce lichidul începe să fiarbă, se lasă cinci minute, se acoperă apoi vasul, se infuzează o oră, după care se strecoară. Preparatul se administrează înainte de masă, în trei reprize. Cura durează o lună.

Adjuvant în pancreatită

Tot fasolea este indicată în tulburări ale metabolismului. 20 g fasole boabe se fierb într-un litru de apă timp de trei ore, se strecoră și se consumă o jumătate de cană de trei ori pe zi. Tratamentul durează trei săptămâni. În cazuri de anemie se amestecă teci de fasole, frunze de zmeur, mușețel, ciuboțica-cucului, iar o lingură din acest preparat se infuzează o oră și jumătate într-o cană cu apă clocotită. Se strecoară și se consumă în trei reprize, înainte de mesele principale. Tratamentul se întinde pe o durată de trei luni. Arsurile sau rănile se vindecă în ritm alert cu ajutorul boabelor de fasole măcinate cu râșnița de cafea. Pulberea obținută se presară pe locurile dureroase. Nu în ultimul rând, fasolea este un adjuvant în pancreatită. Peste două linguri cu teci de fasole galbenă uscată și mărunțită se toarnă o jumătate de litru de apă clocotită, se lasă la infuzat cinci-șase ore, apoi se strecoară. Se consumă o jumătate de ceașcă de patru ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă.