Main menu

header

581 8 1de Monica Beleneş

După cum bine știm cu toții, de ceva ani, cancerul face ravagii atât în România, cât și în afara granițelor țării noastre. Numai în 2008, Societatea Americană împotriva Cancerului declara că au fost înregistrate 12,7 milioane de noi cazuri la nivel mondial și că până în 2030, ca urmare a creșterii speranței de viață, numărul bolnavilor de cancer va crește la 21,4 milioane anual. Această oribilă maladie ne invadează familiile, prietenii, cunoscuții, colegii de serviciu și, nu în ultimul rând, psihicul. Deși până acum nu s-a descoperit un medicament-minune care să o facă să dispară, se încearcă tot felul de metode alopate pentru stagnarea ei din evoluție. Tocmai despre așa ceva am stat de vorbă cu Eduard Togoreanu (medalion), medic chirurg specializat în psihologie și psihooncologie, care practică tratamentul cu extract de vâsc.

„Posedă virtuți citostatice și imunomodulante”

- Când spunem cancer, automat spunem chimioterapie și operații, pentru că asta ni se recomandă. Pe care dintre cele două le poate înlocui alternativa cu fiole cu vâsc?

- Ideea de alternativ este un concept greșit scos pe piață de niște terapeuți care au vrut să ajungă ei pe locul întâi din considerente pur economice. Nici nu ne dăm seama la ce este dispus să renunțe omul, disperat că moare. Ideea corectă este de „complementar”. Toate trebuie să formeze un mănunchi de proceduri în folosul pacientului. Fiecare dintre ele, aleasă în mod corect, poate produce într-un anumit stadiu reversibilitatea bolii sau intrarea ei într-un proces de hibernare. Din acest punct de vedere, datorită proprietăților lor, extractele de vâsc sunt recomandate a fi administrate odată cu punerea diagnosticului de suspiciune sau certitudine, urmând ca pe acest suport să se adauge, în funcție de necesități, celelalte terapii.

- Haideți să vedem ce atuuri are extractul de vâsc și dacă putem vorbi despre efecte adverse!

- Voi începe cu efectele adverse, deoarece pot spune doar atât: nu are așa ceva decât dacă ești neglijent în administrare. În schimb, lista beneficiilor este mai lungă: crește forțele imunitare și regulatorii (acțiunea imunomodulantă), stimulează termoreglarea, crește parametrii vitali (stare generală, performanță psihofizică, apetit, somn) chiar și independent de situația tumorală locală, calmează durerile, inhibă proliferarea malignă fără influențarea țesuturilor sănătoase. Studiile și experiențele de până acum demonstrează că preparatele posedă atât virtuți citostatice, cât și imunomodulante. Mai mult, extractul de vâsc are și proprietatea de a îmbunătăți metabolismul cerebral, și prin aceasta diminuând stările depresive induse de boală sau de tratamentul citostatic.

„Tratamentul se poate extinde de la un an și jumătate la trei sau la cinci ani”

581 8 2- În ce stadiu al bolii este indicat să se înceapă cura cu vâsc și cât timp este ideal să i se acorde acesteia pentru a avea rezultate?

- Pragmatismul datelor statistice te trimite mereu la rezultatele unui tratament. Fals și periculos și pentru pacient, și pentru medic. Dacă v-aș spune că datele statistice de mortalitate prin cancer sunt umflate și că 8% dintre cancere sunt reversibile spontan? Dacă v-aș spune că mai mulţi decât pacienții decedați de cancer sunt cei care mor în accidente casnice, pe stradă, mor de afecțiuni intercurente, fac infarct miocardic, hemoragie cerebrală, mor ca urmare a complicațiilor postoperatorii, a complicațiilor tratamentelor intensive cu citostatice, radioterapie, a unor tratamente intensive cu rostopască, tătăneasă și alte buruieni cunoscute ca și otrăvitoare? Cineva îmi spunea că și vâscul este otrăvitor și sunt de acord. Dar noi vorbim despre extract de vâsc precis preparat și dozat. Este evident că orice poate fi toxic. Chiar și ceaiul de mentă băut în cantități mari îți poate da dureri de cap, iar medicina descrie și intoxicația cu apă. Tratamentul poate începe în orice stadiu al bolii, indiferent de tipul de cancer, și nu există o precizare a duratei acestuia. De principiu, se poate extinde de la un an și jumătate la trei sau la cinci ani. Rezultatele lui depind de stadiul bolii.

- Știu că tratamentul e personalizat, dar, făcând o medie, de câte fiole are nevoie un pacient într-o lună?

- Trebuie să vă menționez că există mai mulți producători de extract de vâsc care folosesc pentru preparare planta totală sau diverse componente ale ei, combinând sau nu recolta de vară cu cea de iarnă. Toți utilizează, pentru ambalarea produsului, fiole de 1 ml, dar concentraţiile sunt diferite. De aceea este dificil să faci un calcul lunar estimativ. Depinde de medicul curant. Acesta stabilește și frecvența cu care se fac injecțiile, în funcție de gravitatea bolii.

„Injecțiile se administrează subcutanat și nu există reacții locale sau generale deranjante”

581 8 3- Există vreo reacție a organismului, locală sau generală, după efectuarea injecției? Se poate administra și la copii?

- Injecțiile se administrează subcutanat și nu există reacții locale sau generale deranjante. De asemenea, nu sunt cercetări care să certifice utilizarea produselor la copii.

- În această perioadă e recomandată urmarea unui regim alimentar?

- Dieta de însoțire a tratamentului pentru mine constă numai în evitarea zahărului alb și în menținerea unei atenții de a mânca diversificat. Nu calitatea alimentului este păguboasă, ci cantitatea în care se consumă. Iar diversele privațiuni alimentare sunt speculații fără nicio bază fiziologică sau biochimică. Deci, dacă vrei să bei o cafea, să fumezi o țigară sau să bei un pahar cu vin roșu, fă-o! Igiena psihică și afectivă este adevărata problemă, stările conflictuale, stresul cronic, eșecurile căsniciei sau ale copiilor etc.

Nu urmaţi tratamentul cu fiole cu extract de vâsc după ureche, ci la recomandarea unui medic

„Pacientul trebuie să-şi restructureze viaţa“

- Ce feedback aveți de la cei care v-au trecut pragul cabinetului? Le stagnează boala sau le dispare?

- Sunt persoane care au reapărut și după 14 ani. Dar, repet, reușitele unui tratament nu se bazează pe administrarea unui panaceu. Și dacă pacientul nu își restructurează viață pe cât posibil, nici rezultatele nu pot fi optimiste. Iar factorul psihoafectiv contează cel mai mult la această boală.

- Să nu uităm un alt aspect destul de important: cât costă o cutie cu fiole cu extract de vâsc?

- Produs în țările Uniunii Europene, prețul se aliniază valorii euro. Un site de referință pentru prețuri este www.farmaexpress.ro.