Main menu

header

566 8 3de Gabriela Niculescu

O legumă relativ nouă începe să ia avânt şi în comerţul românesc nu doar datorită gustului său, ci şi graţie beneficiilor pe care le aduce sănătăţii. Aceasta este usturoiul negru, introdus pe pieţele internaţionale în urmă cu aproximativ şase ani de coreeni. Acesta este un usturoi obişnuit, dar fermentat timp de o lună în condiţii controlate de temperatură şi de umiditate. Medicii asiatici din vechime foloseau această metodă de fermentaţie pentru a concentra proprietăţile usturoiului, reducând intoleranţa la digerare şi gustul neplăcut pentru anu- mite persoane.

Fermentaţia se face în cuptoare speciale, în vase de lut

Usturoiul negru nu este o rudă a celui alb, ci se formează chiar din acesta. Usturoiul conţine zaharuri şi aminoacizi, iar când este pus la fermentant, acesta produce melanoidin, o substanţă de culoare închisă. Tot procesul începe în cuptoarele de fermentat, care au fost dezvoltate pe baza mai multor teste, şi în care usturoiul este ţinut în vase de lut. Tehnologia utilizată permite păstrarea unei temperaturi şi umidităţi ideale pe tot parcursul fermentării. Etapa următoare constă în aşezarea usturoiului pe rafturi speciale timp de aproximativ 45 de zile pentru a se răci treptat, iar mai apoi acesta trebuie uscat.

Are efecte antimicrobiene

Procesul de fermentare, care durează o lună, face din usturoi un superaliment. Usturoiul negru are o concentraţie mai mare de S-alicisteină, un derivat de aminoacid care ajută la reducerea colesterolului şi la diminuarea riscului apariţiei unor tipuri de cancer. De asemenea, usturoiul negru vă ajută să luptaţi cu infecţiile din corp. Este recunoscut faptul că usturoiul alb are efecte antimicrobiene, antibiotice şi antimicotice datorită conţinutului de alicină. S-alicisteina din usturoiul negru ajută la absorbirea mai rapidă a acestui compus.

Procesul de fermentaţie face ca usturoiul negru să aibă o consistenţă de jeleu, mai moale şi mai uşoară decât cel alb. În plus, aroma puternică a usturoiului alb este foarte redusă în usturoiul negru. Anumite persoane susţin că usturoiul negru are un gust asemănător prunelor uscate, uşor afumat, dulceag şi cu consistenţa unei caramele.

Usturoiul negru este disponibil în magazine şi pe site-urile specializate în pachete cu bulbi; descojit sau sub formă de pastă, ideală pentru baza sosurilor sau marinată

Este mai uşor digerabil decât cel alb

Un alt avantaj al usturoiului negru este că acesta conţine o cantitate dublă de antioxidanţi faţă de cel alb. Apoi, se pare că usturoiul negru este mai uşor de digerat decât cel alb, ceea ce înseamnă că organismul absoarbe mult mai uşor nutrienţii conţinuţi. Acest aliment nu modifică mirosul corporal după consum şi poate fi mâncat chiar gol, în cantităţi mari, pentru că nu mai are iuţeala usturoiului alb. Pe lângă multitudinea de antioxidanţi, usturoiul negru este un produs 100% natural, obţinut prin fermentaţie şi, dacă este provenit dintr-un lot nemodificat sau alterat chimic, este şi 100% curat.