Main menu

header

  Sorbestrea (Sanguisorba officinalis), denumită popular şi sângeroasă, sângerică sau sorbitoare, este o plantă perenă ce face parte din familia rozaceelor. Tulpina este dreaptă şi poate atinge până la un metru înălţime, iar frunzele sunt lucioase şi zimţate. Nu e o întâmplare că este denumită şi sângeroasă: florile sale sunt purpurii. Poate fi întâlnită pe păşunile umede, în poieni şi în apropierea zonelor mlăştinoase. Înfloreşte în perioada iunie-iulie. Frunzele plantei pot fi folosite în salate, având un gust ce aminteşte de castravete.

Măreşte lăuzelor secreţia de lapte

  Sorbestrea este o plantă utilizată de mii de ani în medicina chineză, în special pentru oprirea sângerărilor. Intern, infuzia preparată din rădăcina plantei este întrebuinţată pentru oprirea dizenteriei, în tratarea bolilor de rinichi, a colitelor de fermentaţie sau a enterocolitelor. De asemenea, medicina populară spune că ceaiul preparat din această stimulează la lăuze secreţia de lapte. Extern are efect în calmarea arsurilor şi a zonelor pişcate de insecte.
Ana Trifan
Metode de utilizare

  Peste două linguriţe cu pulbere de rădăcină de sorbestrea se toarnă 250 ml de apă rece, apoi se pune la fiert până dă în clocot. Se ia de pe foc, iar după zece minute se strecoară şi se consumă. E recomandat să beţi două ceşti pe zi. Rădăcina de sorbestrea, care este un excelent hemostatic, poate fi aplicată local pentru oprirea sângerărilor sau pentru calmarea durerilor provocate de arsuri sau de pişcături de insecte.