Main menu

header

de Dana Purgaru

A-i spune partenerului de viaţă ce vă deranjează pare floare la ureche, însă nu puţine sunt situaţiile în care reţinerile sunt atât de mari, încât nervii şi frustrările rămân ascunse şi se acumulează în timp. Şi totuşi, lucrurile nu sunt atât de complicate cum par. Dacă folosiţi un ton adecvat şi cuvintele potrivite, puteţi obţine chiar un efect minunat dintr-un reproş. Psihologul Bogdan Vlădescu vă oferă câteva sugestii care vă pot ajuta.

Evitaţi anumite expresii
- Nu folosiţi un ton ridicat. Vorbiţi-i calm, pentru că, dacă vă veţi răsti, nu va mai fi la fel de receptiv/ă, indiferent ce aveţi de spus.
- Nu insistaţi să vorbiţi dacă vă roagă să amânaţi discuţia.
- Încercaţi să identificaţi ce anume vă deranjează şi nu priviţi asta ca pe o obligaţie a lui/ei de a se schimba doar pentru că vă deranjează pe dumneavoastră. Lucraţi împreună pentru a schimba şi ceea ce face, dar şi reacţia pe care o aveţi.
- Explicaţi-i ce anume vă deranjează, spuneţi-i cum vă face să vă simţiţi. Folosiţi expresii de genul: „Mă simt deranjat/ă de faptul că...” în loc de „Mă enervează că...”. Astfel, veţi putea purta o discuţie în care poate veţi putea descoperi căi de a rezolva acest lucru.

Nu criticaţi şi nu aduceţi acuzaţii
- Dacă vreţi să schimbaţi ceva în comportament, nu apelaţi la şantaj emoţional, deoarece se va transforma în ambiţie şi va dăuna relaţiei.
- Felul în care vă expuneţi doleanţele nu trebuie să sune a reproş, pentru că astfel va intra în defensivă şi va fi mai preocupat/ă cu argumente cu care să se apere decât să vă asculte.
- Evitaţi criticile sau acuzaţiile de genul „Tu mă faci...”, „Din cauza ta mă simt...”. Acestea ar putea duce la ceartă, mai ales dacă sunt spuse pe un ton agresiv.
- Ori de câte ori apare o neînţelegere, este bine să discutaţi pe marginea ei şi să o trataţi ca pe ceva normal într-un cuplu, dar şi ca pe ceva rezolvabil, cu voinţă din partea ambelor părţi. Cu cât veţi dezvălui şi veţi discuta mai constructiv aceste aspecte, cu atât vă veţi apropia mai mult, iar relaţia va fi una plină de „substanţă”.