Main menu

header

  Membrii Organizaţiei pentru Protecţia Animalelor (PETA) au pozat aproape goi în mai multe capitale europene, susţinând că oamenii care nu consumă carne sunt amanţi perfecţi. Cunoscuţi pentru ingeniozitatea de care dau dovadă atunci când vine vorba să îşi pledeze cauza, membrii celebrei asociaţii pentru protecţia animalelor s-au gândit să câştige adepţi într-un mod inedit. Astfel, timp de o săptămână, îmbrăcaţi doar cu lenjerie intimă de culoare roşie şi echipaţi cu un pat şi cearşafuri din mătase de aceeaşi culoare, ei şi-au susţinut cauza pe străzile celor mai importante capitale europene, mizând pe un argument forte: vegetarienii sunt mai buni amanţi decât carnivorii.

  Au câştigat adepţi
  „Ştiu ce vorbesc. Cei care nu consumă carne sau alte produse de origine animală sunt mai sănătoşi, mai plini de energie şi, ca atare, mai plini de vigoare atunci când vine vorba să facă sex”, a explicat suedezul Ludvig Lindstrom teoria ce a stat la baza acţiunii iniţiate de PETA. Pentru a fi mai credibil, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, care a câştigat concursul „Mister Vegetarian” în ţara lui natală, şi-a luat-o drept parteneră pe Joanne Sim, alături de care a pozat în aşternuturi pentru ziariştii europeni. „Mi se pare grozav ce fac Ludvig şi colega sa. Arată bine şi sunt foarte convingători atunci când vorbesc despre cruzimea cu care sunt ucise animalele înainte de a fi transformate în fripturi sau în haine luxoase”, a declarat o britanică, spectatoare a spectacolului inedit.
Maria Petrache