Main menu

header

cotnari wide

663 25 3de Roxana Istudor şi Alex Brădescu

O despărțire nu este niciodată ușoară. Mulți se întreabă dacă să spună adevărul crud sau să inventeze o minciună pentru a cruța sentimentele partenerului...

„Din vina mea”

Foarte mulți dintre respondenții la un chestionar citat de „The Independent” au afirmat că în cazul despărțirii și-au asigurat partenerul că este vina lor, nu a acestuia. Dar gândeau exact pe dos. „Era foarte drăguță, dar și plicticoasă. Nu curiozitate, nu interes, nu dorință de a explora”. În momentul când i-a spus, la despărțire, că este vina lui, tânărul nu credea asta deloc. Ba din contră.

„Nu pot să mă întâlnesc cu cineva fără personalitate!”

Este varianta adevărului brutal una care să fie convenabilă în cazul unei despărțiri? Unul dintre respondenți consideră că a făcut bine când i-a spus prietenei sale că este „amorfă ca un bol cu ovăz, capabilă doar de a încuviința totul fără să-și formeze propria idee despre ceva”. În timp însă nu a mai gândit atât de abrupt și crede că ar fi putut fi mai „diplomat”.

„Mă concentrez pe altceva acum”

Unul dintre motivele cel mai frecvent invocate în cazul unei despărțiri este cel centrat pe ideea că cel care vrea să iasă din relație dorește să dea altui proiect (școală, job etc.) prioritate absolută. Dar, potrivit specialiștilor, acesta este un fel de eschivă. Cei care recurg la acest tip de scuză sunt aceia care vor să se protejeze, pentru că, după afirmațiile unei tinere care a răspuns la chestionar, „mi s-a părut manipulator, chiar punitiv și m-am speriat de ce s-ar putea întâmpla dacă îi spuneam adevărul”.

„Meriți mai mult”

Cei care recurg la formule de despărțire de tipul „Ești mai bună decât mine, meriți mai mult” nu gândesc asta nici pe departe. „Adevăratul motiv pentru care am invocat acest tip de scuză este acela că devenise prea implicată, iar eu nu eram pregătit să avansez în relație. Mi-a spus că vrea să fie ultima relație din viața sa și am încheiat legătura foarte repede”.

Teama de angajament, o condiție psihologică?

În rândul milenialilor, teama de angajament poate semăna cu o adevărată fobie. Publicația britanică citează răspunsuri de genul: „Ne întâlnim, o plac, poate ajung să o iubesc, dar apoi, după un an, îmi dau seama că, dacă îmi asum un angajament, rămân cu ea până la moarte”. Și la acest capitol psihologii au unele explicații. De pildă, consilierul psihologic Gurpreet Singh este de părere că „fobia de angajament în relație este reală și a existat dintotdeauna. La rândul său, specialista Abigael San crede că „există o scară a fricii de angajament, iar oameni diferiți se află pe trepte diferite”.