Main menu

header

de Veronica Zărescu

- O petrecere de neuitat!

Pe măsură ce copilul înaintează pe drumul vieţii cresc şi pretenţiile referitoare la petrecerea de aniversare. Dacă în primii ani locurile de joacă în care existau tobogane şi leagăne erau pe gustul celui mic, copilul de peste 9 ani doreşte ceva potrivit vârstei sale. Aşa cum v-am povestit în numărul trecut al revistei, ofertele petrecerilor tematice sunt pentru toate gusturile, dar nu şi pentru toate buzunarele. O astfel de aniversare presupune cel puţin zece invitaţi şi depăşeşte suma de 1.000 de lei, ajungând chiar şi la 3.000 de lei, în funcţie de numărul de invitaţi şi de momentele alese.

Spectacol cu animatori, sunet şi lumini
Petrecerile interactive, gen spectacol, se află în topul preferinţelor copiilor, atât fete, cât şi băieţi. Organizatorii au oferte variate pentru o astfel de petrecere, cum ar fi: moment karaoke cu invitaţii, coregrafii de grup, concursuri de Miss sau de Mister sau curs rapid la un instrument muzical. Toate acestea se desfăşoară în prezenţa unor animatori şi într-un decor unic de sunet, lumini şi chiar fum, ca într-o discotecă adevărată. Petrecerea nu se poate încheia fără un tort pe măsură, iar sărbătoritul va primi la final şi un cadou din partea clubului organizator. Momentele petrecerii pot fi diferite, în funcţie de dorinţa sărbătoritului sau de interesul invitaţilor.

Un decor... de poveste
Aniversările cu subiect şi personaje din poveste pot fi adaptate oricărei vârste. Cei mici îi preferă pe Mickey Mouse şi pe Minnie, în vreme ce copiii mai mari optează pentru Scooby Doo sau Hannah Montana. În portofoliu există şi oferte din poveştile clasice, cum ar fi „Scufiţa Roşie”, „Capra cu trei iezi” sau „Pinocchio”. Nu este vorba doar despre animatori costumaţi în aceste personaje, ci despre tot decorul şi despre invitaţii care sunt integraţi în poveste. În sală se amenajează o scenă specială, unde este prezentată o poveste cu personaje îndrăgite, iar muzica de pe tot parcursul evenimentului este adaptată temei alese. Până şi vesela, tacâmurile şi şerveţelele sunt personalizate în concordanţă cu tema petrecerii. De la o astfel de aniversare nu pot lipsi baloanele, tunurile cu confetti şi fântâna cu ciocolată.
În numărul viitor vă vom prezenta petrecerile cu tematica raliu şi vă vom oferi indicii legate de... misterul comorii ascunse.