Main menu

header

  Se manifestă prin mai multe senzaţii neplăcute, cum ar fi: ameţeală, greaţă, vărsături ce apar cu ocazia unui drum cu maşina. Explicaţia este simplă: organismul uman este „dotat” cu nişte senzori de mişcare, respectiv: urechea internă (care ne dă informaţii asupra sensului de mişcare - sus-jos, dreapta-stânga, înainte-înapoi), ochii (cu care putem aprecia mişcarea în raport cu ce este în jurul nostru) şi o serie de receptori situaţi în piele, muşchi şi articulaţii. Toate aceste informaţii sunt ulterior „prelucrate” de creierul nostru şi dacă apare o discordanţă între ele, atunci micuţul se simte rău. Aşa că în primul rând atenţie la maniera dumneavoastră de a conduce! Evitaţi să acceleraţi, să frânaţi sau să luaţi virajele cam brusc. Răul de transport apare în ureche, pentru că în urechea internă este situat centrul echilibrului. Şi atunci, în maşină, modificările de orientare destabilizează creierul şi provoacă sudori reci şi greţuri. Încercaţi să conduceţi relaxaţi, fără mişcări accelerate în diferite direcţii!

  Nu daţi băuturi acidulate micuţului
  Există însă şi influenţa factorului psihologic în toate aceste stări. Claustrofobia, stresul că se va simţi rău şi teama de mişcări imprevizibile pot fi şi ele factori ce declanşează aceste senzaţii. Nu vă sfătuim să plecaţi cu copilul cu stomacul gol, pentru că este şi mai neplăcut pentru el în caz de vomă. Totuşi trebuie să ţineţi cont de conţinutul mâncării înainte de plecare. Fără alimente grase sau băuturi acidulate, iar în timpul călătoriei daţi-i copilului dumneavoastră câţiva biscuiţi cu un pic de apă. La fel trebuie să ţineţi seama şi de temperatura sau de calitatea aerului din maşină. Să nu fie prea cald, aer îmbâcsit sau fum de ţigară.

Veronica Zărescu