Main menu

header

de Veronica Zărescu

Priorităţile şi dorinţele nu sunt numai pentru părinţi, ci şi pentru copii. Aşadar, este bine să îi învăţaţi cum să îşi facă un plan.

Alcătuiţi un panou cu priorităţi
Un prim pas în deprinderea obiceiului copilului de a-şi fixa puncte de reper în viaţă îl reprezintă stabilirea unor obiective pentru viitorul apropiat. Odată însuşită această practică, îi va putea fi de folos şi mai târziu, în viaţa de adult, când îşi va contura perspectivele la începutul fiecărui an.
Şi cum fiecare vârstă îşi are limitele ei, ar fi bine să îi propuneţi celui mic să îşi dorească anumite lucruri sau activităţi uşor de realizat. Un program zilnic bine definit, cu reguli de igienă, o alimentaţie sănătoasă, joacă în aer liber, acces la calculator şi la televizor ar fi o idee bună în acest sens. Puteţi face un panou pe care să scrieţi ce s-a hotărât pentru noul an şi atunci va fi mai uşor de ţinut minte şi de respectat.

Nu îi încurajaţi să îşi dorească lucruri imposibile
Nu lăsaţi copilul să îşi dorească vacanţe sau jucării scumpe, pe care ştiţi că nu vi le veţi permite. Limitaţi aspiraţiile celui mic către lucruri modeste pe care le-ar putea achiziţiona cu banii din puşculiţă sau pe care le poate primi în dar de ziua sa.
Pentru o viaţă sănătoasă şi o dezvoltare armonioasă vă vom da câteva idei de trecut în tabelul dorinţelor pentru noul an: să pună mâna la gură ori de câte ori tuşeşte sau strănută, să se spele pe mâini când vine de afară sau dacă foloseşte toaleta, să mănânce câte un măr pe zi, să bea mai multă apă; să nu mai facă mofturi la masă, să facă mişcare în aer liber, să îşi strângă hainele şi jucăriile, să îi respecte pe cei din jur şi să salute persoanele cunoscute.

Susţineţi-i!
Orice credeţi că se potriveşte copilului dumneavoastră şi vârstei pe care o are merită să fie trecut în tabelul dorinţelor. Orice regulă introdusă în viaţa copilului are şanse să fie respectată dacă îi dă acestuia senzaţia de reuşită. Îi puteţi adresa încurajări de genul: „Ştiu că poţi!” sau „E nemaipomenit ce ai putea face!” ori „Depinde numai de tine să fii cel mai bun!”. În niciun caz să nu îi spuneţi vreodată că v-a dezamăgit sau că alt copil face ceva mai bine decât el.