Main menu

header

cotnari wide

de Veronica Zărescu

Pediculoza este o afecţiune întâlnită în copilărie şi deosebit de contagioasă în colectivitate. Frecventă în urmă cu câteva decenii, din cauza sărăciei şi a lipsei condiţiilor de igienă, această boală mai apare izolat, şi se poate răspândi rapid de la un copil la altul, prin contact direct.

Provoacă mâncărimi şi inflamaţii
Păduchii sunt paraziţi foarte mici, ce trăiesc pe zonele acoperite de păr ale corpului uman, hrănindu-se cu cantităţi foarte mici de sânge. Cel mai des afectaţi sunt micuţii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, fetele fiind mai predispuse decât băieţii, pentru că au părul mai lung. Păduchii se pot răspândi rapid de la o persoană la alta, mai ales în grupuri - deşi nu pot sări sau zbura, ei se pot agăţa foarte uşor de păr. Acest lucru se petrece mai ales prin contactul direct dintre capetele a două persoane, dar şi prin folosirea aceloraşi haine, paturi, perii sau obiecte de pus pe cap. Muşcăturile acestor paraziţi provoacă mâncărimi şi determină inflamaţii ale scalpului.

Ouăle sunt lipite de firele de păr
Deşi sunt foarte mici, păduchii pot fi văzuţi cu ochiul liber. Aşa că la o simplă examinare a scalpului îi puteţi observa pe ei sau ouăle lor. Acestea, numite lindini, arată ca nişte puncte foarte mici, de culoare alb-gălbui, şi sunt depuse de femela-mamă foarte aproape de rădăcina părului, în general în zona de după urechi şi la ceafă. Lindinile pot fi confundate uşor cu mătreaţa, doar că acestea nu pot fi înlăturate printr-o pieptănare obişnuită a părului sau prin scuturarea lui. Ouăle devin păduchi la circa două săptămâni după ce au fost depuse.
Păduchii au o culoare maronie şi se hrănesc cu sânge la fiecare şase ore, dar pot supravieţui şi fără hrană, adică departe de scalp, până la trei zile.
Deşi senzaţia de mâncărime nu apare întotdeauna imediat după infestare, copiii îşi pot face zgârieturi pe scalp şi apoi pot apărea pete roşii şi umflături cauzate de scărpinat. Pentru unii micuţi iritaţia este uşoară, în vreme ce alţii pot dezvolta chiar infecţii bacteriene - derma devine roşie şi sensibilă în zona unde s-a produs muşcătura.

Anunţaţi personalul şcolii!
Ca metode de a vedea păduchii sau lindinile, puteţi împărţi părul copilului în şuviţe subţiri şi verificaţi atent scalpul, mai ales după urechi şi la ceafă. Mergeţi la un consult medical dacă vi se pare că cel mic se scarpină prea des pe cap şi se plânge de mâncărimi ale scalpului ce nu dispar. În caz de contaminare cu păduchi, anunţaţi personalul de la creşă, grădiniţă sau şcoală, ca să îi verifice şi pe ceilalţi copii.
În numărul viitor vă vom prezenta câteva metode de tratament, dar şi de prevenţie a infestării cu păduchi.

De reţinut! Animalele de casă nu pot fi purtătoare de păduchi.