Main menu

header

de Veronica Zărescu

Cu toate că nu i se acordă o importanţă la fel de mare ca şcolii, grădiniţa reprezintă un prim pas în viaţă al copilului. Este momentul în care se desparte pentru câteva ore de familie şi intră în colectivitate. Aici sunt reguli, program nou şi activităţi diferite, ce pot speria pe oricine. Aşa că, indiferent de vârsta micuţului, începutul grădiniţei îi va influenţa comportamentul şi personalitatea. De aceea, este important să acordaţi o atenţie deosebită acestui moment şi să pregătiţi totul până la cele mai mici detalii.

Învăţaţi-l să fie curat
După ce alegeţi grădiniţa potrivită pentru copilul dumneavoastră, urmează cea mai grea etapă: pregătirea micuţului. Rolul cel mai important revine familiei, care trebuie să înveţe copilul să respecte regulile colectivităţii şi să se adapteze cât mai uşor programului. Pentru a vă ajuta să faceţi cât mai plăcută trecerea din sânul familiei la viaţa de preşcolar e bine să ţineţi cont de câteva sfaturi.
În primul rând, ar fi ideal să îl dezobişnuiţi de scutece înainte de a merge la grădiniţă. Această etapă ar putea dura chiar şi câteva luni, în funcţie de fiecare copil în parte. Dacă mai are mici „scăpări”, lăsaţi-l cât mai des fără scutece, nu-l necăjiţi şi arătaţi-i că aveţi încredere în el.

Vizitaţi sala şi prezentaţi-i educatoarea
Vorbiţi din timp cu copilul despre ce înseamnă grădiniţa. Mergeţi cu el acolo înainte de a începe şi arătaţi-i sala grupei din care va face parte. Ar fi bine dacă i-ar cunoaşte pe viitorii colegi şi pe doamna educatoare.
De asemenea, este important să îi explicaţi că toată lumea a mers la grădiniţă şi povestiţi-i amintirile dumneavoastră şi avantajele intrării în colectivitate.
Aceasta este o nouă etapă în viaţa copilului, dar şi în viaţa dumneavoastră. Trataţi totul ca pe ceva obişnuit şi nu vă stresaţi, pentru că veţi transmite această stare copilului. La orice schimbare, începuturile vor fi dificile, dar aveţi răbdare.

Nu-l presaţi să se poarte într-un fel anume
Lăsaţi copilul să se adapteze. S-ar putea să nu vă povestească nimic din ce face, să nu răspundă la întrebările dumneavoastră legate de activitatea sa la grădiniţă. Pot fi mai multe motive: să nu mai ţină minte sau să nu dorească să amestece lumea grădiniţei cu cea de acasă.
Pentru a evita plecările grăbite în fiecare dimineaţă sau trezirile greoaie, ce pot fi foarte stresante, pregătiţi copilul de seara şi culcaţi-l devreme. Dacă este în formă, va participa mai mult la activităţile de dimineaţă.