Main menu

header

de Veronica Zărescu

Alergiile sunt frecvente primăvara şi toamna, dar, cum vremea ne joacă feste în ultima perioadă, persoanele sensibile au probleme cam tot anul. Pentru a controla aceste reacţii alergice, prezente mai ales la cei mici, sunt necesare un diagnostic corect şi un tratament potrivit.

Apelaţi la un medic specialist
Din ce în ce mai mulţi părinţi se plâng că nu mai ştiu cu ce să trateze copilul pentru tuse. Odată contactată o viroză, cel mic trece prin toate fazele acestei afecţiuni, inclusiv tusea. Fie că aceasta este seacă, fie că este productivă, parcă nu mai trece cu nimic. Siropurile din plante sau cele medicamentoase, din farmacie, dau rezultate, dar numai pentru câteva zile, după care cel mic tuşeşte din nou. Nici mucozităţile nu se elimină uşor. Apar şi dispar de parcă viroza recidivează. În aceste situaţii se recomandă un control la un medic pediatru, specialist în alergologie. Luaţi o trimitere de la medicul de familie, programaţi-vă la specialist şi aflaţi dacă cel mic suferă vreo alergie.

Controlul frecvent este necesar
Schema de tratament este variată şi de lungă durată. Se acţionează pe mai multe planuri, şi anume: un tratament pentru afecţiunea din momentul respectiv, picături sau pufuri pentru protecţia copilului faţă de factorii alergeni şi un stimulent de creştere a sistemului imunitar. Durata unui astfel de tratament se întinde pe mai multe luni, în funcţie de starea de sănătate a copilului, iar cele mai multe medicamente se acordă în regim de compensare.
În funcţie de simptomele celui mic trebuie să comunicaţi frecvent cu medicul alergolog şi să îi administraţi cu rigurozitate medicamentele prescrise. Chiar dacă se face bine, micuţul trebuie ţinut sub observaţie şi dus periodic la control.

Rezultatul testului se dă pe loc
În aer există nenumăraţi factori alergici, mulţi dintre aceştia fiind încă necunoscuţi. Testele se pot face pentru câţiva dintre cei mai frecvenţi alergeni cum ar fi: polenul, praful, mucegaiul, fumul de ţigară sau fânul. Începând din acest an, costul unui astfel de test nu mai este suportat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel că trebuie să pregătiţi între 100 şi 500 de lei, în funcţie de clinica în care îl faceţi şi de complexitatea lui. Rezultatele le obţineţi pe loc, iar procedura nu este dureroasă. Se fac pe mânuţă câteva înţepături fine de ac (număr corespunzător tipurilor de alergeni la care îl testaţi) şi se pune pe fiecare înţepătură câte o picătură dintr-un alergen. După 20 de minute se verifică, şi dacă apare roşeaţă în jurul vreunei înţepături, înseamnă că cel mic prezintă o sensibilitate la acel factor alergic.