Main menu

header

de Veronica Zărescu

Mai devreme sau mai târziu veţi fi în situaţia de a face o vizită la maternitate. Fie că o prietenă apropiată urmează să nască, fie că vă pregătiţi pentru venirea pe lume a unui fin sau a unui nepoţel, va sosi un moment în care vă veţi întreba ce să duceţi cadou mămicii şi bebeluşului. Cele mai potrivite sunt darurile inedite şi moderne, care să o surprindă în mod plăcut pe mămică.

Cadouri decorative
Venirea pe lume a unui bebeluş este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa unei femei, dar şi din cea a familiei şi a prietenilor apropiaţi. Toată lumea se grăbeşte să o viziteze pe proaspăta mămică şi să o bucure cu un cadou pentru ea sau pentru bebeluş.

Luaţi baloane personalizate cu poza mămicii
Prima imagine care vă vine în minte atunci când vă gândiţi la maternitate este cea a vizitatorilor „înarmaţi” cu baloane şi cu maimuţoi mari de pluş. Cadoul are un efect garantat, impresionând mămica şi dând importanţa cuvenită acestui moment din viaţa sa. La modă sunt baloanele cu heliu personalizate cu diverse mesaje, cu poza mămicii din timpul sarcinii sau chiar cu numele bebeluşului (dacă părinţii au hotărât deja acest lucru). Şi florile intră în categoria cadourilor decorative, aşa că nu ezitaţi şi alegeţi un buchet generos şi colorat specific sexului celui mic (bleu dacă e băieţel şi roz dacă e fetiţă).

Cărţile despre îngrijirea bebeluşilor, mereu actuale
Un cadou practic pentru mamă şi bebeluş ar fi o geantă tip pătură, cu jucării de nou-născut în interior, care se transformă din pătură pentru joacă în geantă de umăr, iar accesoriile rămân prinse pe păturică. Îi va fi utilă mămicii ori de câte ori va merge undeva cu copilul şi nu va avea la dispoziţie un loc de joacă pentru cel mic.
Dacă sunteţi o prietenă apropiată puteţi lua un set de absorbante pentru sân sau un sutien special pentru alăptare pe timpul nopţii. Un alt cadou „valoros” pentru mamă, mai ales dacă a dat naştere primului său copil, este o carte despre îngrijirea bebeluşului sau un album al nou-născutului special conceput pentru a completa data apariţiei primului dinţişor sau evoluţia greutăţii şi a lungimii din primii ani ai vieţii.

Unele jucării sunt potrivite şi pentru nou-născuţi
O altă variantă de cadou potrivit pentru cel mic şi apreciat de mămică ar fi un set de hăinuţe pentru nou-născut. Pentru acesta din urmă puteţi lua şi jucării. Deşi abia a venit pe lume şi nu poate vedea în jurul său, bebeluşul poate percepe sunete şi mirosuri. Producătorii de jucării au realizat numeroase accesorii care îmbină utilul cu plăcutul, cum ar fi: pătura în formă de animal, veioza cu program muzical, caruselul cu sunete din natură, pluşuri cu miros de levănţică şi muşeţel (au rol calmant în cazul colicilor) sau jucăria care înregistrează şi reproduce vocea mamei. Despre toate acestea vă vom povesti pe larg în numărul viitor al revistei.