de Claudia Tarţa
Potrivit psihanalistului german Erick Erikson, modificările personalităţii din perioada adolescenţei şi maturizării reprezintă elementul principal în dezvoltare. Astfel, se consideră criza adolescenţei ca fiind centrală în dezvoltarea individului, iar depăşirea satisfăcătoare a acestei perioade se poate realiza cu bine numai dacă celelalte stadii au avut o rezolvare pozitivă.
Dezvoltarea identităţii personale şi vocaţionale
A cincea criză conturată de Erikson are loc în adolescenţă, între 12 şi 20 de ani, şi se referă la „identitate versus confuzia rolului”. Este stadiul în care adolescenţii urmăresc să-şi dezvolte propria identitate personală şi vocaţională şi îşi formează comportamente specifice rolului sexual. Tinerii caută în această perioadă să se implice în diverse roluri, dar fără a-şi însuşi concret vreunul. Este perioada întrebărilor de genul „Cine sunt eu?”, a căutărilor şi a dorinţei de iniţiativă, dar de multe ori sunt sau se simt înfrânaţi de limitele impuse de părinţi.
Scopul educaţional al acestei etape este de formare a autonomiei copilului prin acordarea independenţei, dar oarecum controlată. Adolescenţii trebuie să afle care este rolul lor şi ce credinţe au pentru a-şi construi o identitate puternică şi care să elimine din start posibilitatea unei confuzii ulterioare în legătură cu propria persoană.
Intimitate şi izolare
A şasea criză are loc în perioada tânărului adult, între 20 şi 30 de ani sau chiar 35 de ani, şi se referă la „intimitate versus izolare”. Prioritare în această etapă sunt dragostea şi relaţiile interumane, tânărul căutându-şi un partener de viaţă. Fiecare om are o necesitate afectivă şi sexuală, iar nesatisfacerea acestora conduce la izolare socială.
Pentru a înţelege mai bine întregul proces de formare a personalităţii definit de Erick Erikson vă vom prezenta în numărul viitor al revistei noastre şi etapa de adult, atunci când se doreşte afirmarea profesională, împlinirea pe linie de familie şi integrarea într-un mediu social. Reuşita etapelor de la maturitate este asigurată numai dacă formarea personalităţii a fost tratată corespunzător în copilărie.
