Bergamasco este un câine ciobănesc acoperit în întregime cu o blană foarte mare, ce formează şuviţe răsucite. Această rasă este una dintre cele mai vechi de câini ciobăneşti, ale cărei origini se găsesc în urmă cu mii de ani. S-ar părea că provine din Persia, unde câinii erau folosiţi de popoarele nomade pentru paza turmelor de oi şi de vite. În climatul foarte rece din munţi, exemplarele rezistau foarte bine atât datorită vigorii şi condiţiei fizice, cât mai ales mulţumită blănii foarte dese şi lungi.
Botezat în Alpi
Rasa a ajuns, împreună cu o parte din aceste popoare nomade, în Alpii Italieni, unde a primit şi numele Bergamasco. Aici era folosită tot de păstori, pentru protecţia turmelor de animale domestice. Spre deosebire de alte rase de ciobăneşti, ce urmează strict ordinele stăpânilor, Bergamasco a dezvoltat un parteneriat unic cu omul, el acţionând independent şi cu foarte mare succes. Independent şi inteligent
Descoperind capacităţile unice ale acestei rase, păstorii au conservat abilităţile câinilor. Astfel, după ce a învăţat să preia conducerea de la stăpân, Bergamasco a fost lăsat să ia singur decizii în legătură cu modul de aplicare a acesteia. El a învăţat să identifice problemele la stână sau grajd şi să găsească singur soluţii. S-a ajuns în scurt timp la obţinerea unor exemplare cu o inteligenţă nativă deosebită.
Se descurcă singur
Acest câine nu oferă numai un deliciu datorită unicităţii aspectului său (musculos, masiv, cu craniul mare, coada groasă şi cu blana specială), ci este şi un excelent companion pentru persoanele care apreciază inteligenţa şi abilitatea sa de a se descurca singur în orice împrejurare.
Salvat de o italiancă
După cel de-al doilea război mondial, Bergamasco a fost pe cale de dispariţie, din cauza scăderii producţiei de lână şi a nevoii de câini ciobăneşti, însă rasa a fost salvată de doctor Maria Andreoli. Italianca a făcut eforturi disperate timp de 40 de ani pentru a reproduce dirijat puţinele exemplare rămase, păstrând puritatea rasei.
Bergamasco este un câine ciobănesc acoperit în întregime cu o blană foarte mare, ce formează şuviţe răsucite. Această rasă este una dintre cele mai vechi de câini ciobăneşti, ale cărei origini se găsesc în urmă cu mii de ani. S-ar părea că provine din Persia, unde câinii erau folosiţi de popoarele nomade pentru paza turmelor de oi şi de vite. În climatul foarte rece din munţi, exemplarele rezistau foarte bine atât datorită vigorii şi condiţiei fizice, cât mai ales mulţumită blănii foarte dese şi lungi.