Main menu

header

Aceste accesorii vă pot proteja căţelul în zilele întunecate de iarnă sau noaptea

  Fundaţia pentru protecţia animalelor Vier Pfoten recomandă folosirea accesoriilor reflectorizante pe durata lunilor întunecate ale anului. În comerţ, în pet-shop-uri, puteţi găsi curele, veste, haine şi hamuri cu elemente reflectorizante sau luminoase, special concepute pentru căţei. Acestea se dovedesc a fi deosebit de utile atunci când animalul dumneavoastră se află la distanţă, în semiîntuneric sau întuneric. De asemenea, vă pot ajuta, pe de o parte, să îl localizaţi mai uşor, dar şi să fie ferit, eventual, de şoferi în cazul în care ajunge pe stradă.

Nu trebuie purtate permanent

  "Îi sfătuim pe proprietarii de câini să folosească accesorii cu elemente luminoase numai în timpul plimbărilor în mediul exterior, nu ca un element permanent. Lumina îi poate irita pe câini sau poate enerva alţi câini din jur, atrăgând probleme de comunicare”, potrivit Martinei Schnell, specialist Vier Pfoten în animale de companie.
Daniela Purgaru