Main menu

header

  Singuraticul George, o ţestoasă încă tânără la cei 90 de ani ai săi, este ultima fiinţă din specia sa. Deşi recent şi-a regăsit, după câteva zeci de ani, libidoul pierdut, el nu are cu cine să se împerecheze.
  Singurul lucru pe care îl pot face oamenii de ştiinţă este să îl ajute pe George să se împerecheze cu femele din specii apropiate.

  Trezirea instinctului său sexual
  Angajaţii rezervaţiei din Ecuador în care trăieşte George sunt foarte ataşaţi de acesta şi mulţi oameni de ştiinţă au încercat în ultimii ani să îi trezească apetitul sexual, de teamă ca specia să nu se se stingă în acelaşi timp cu dispariţia sa. Ţestosul a fost dus în imediata vecinătate a altor cupluri ce se împerecheau, pentru a le privi şi a învăţa.

  S-a împerecheat cu femele din alte specii
  Într-un final, instictul său s-a trezit şi s-a împerecheat cu ţestoase din alte specii. Din păcate, ouăle sunt, în proporţie de 80%, infertile, potrivit conducerii rezervaţiei, ce îl va găzdui pe George încă multe zeci de ani de acum înainte. Totuşi, cercetătorii speră ca din restul ouălor, care au fost duse la incubator, vor ieşi ţestoase care să salveze specia şi onoarea lui George.
Daniela Purgaru