Main menu

header

  Aveţi un animal de companie curios din fire şi pofticios şi vreţi să ştiţi cum trebuie să procedaţi în cazul în care se întâmplă să înghită vreodată altceva decât alimente? Doctorul Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, ne-a spus care sunt simptomele în aceste cazuri şi ce trebuie făcut. Dacă animalul dumneavoastră vomită şi pare a avea ceva rămas în gât ori este doar apatic şi retras înseamnă că ar putea fi vorba despre ingerarea unui obiect străin. „Din experienţa dobândită în cadrul Spitalului Veterinar Ilioara pot spune că printre obiectele înghiţite de animale se numără beteala de brad de Crăciun, pietre, membrane necomestibile ale mezelurilor, elementele metalice ale ambalajelor diferitelor alimente, mici obiecte precum nasturi, ace de cusut, dopuri, porţiuni de cabluri, jucării, mingiuţe, ciucuri etc.”, ne-a spus medicul veterinar.

  Pot apărea leziuni grave
  Obiectele străine, odată ajunse în gât, în stomac sau în intestine, pot crea leziuni, la început superficiale şi apoi grave, mai ales dacă este vorba despre lucruri ascuţite sau tăioase. De asemenea, se poate întâmpla să se blocheze tubul digestiv sau să apară senzaţia de sufocare a animalului.

  Intervenţie chirurgicală
  Dacă observaţi semne că patrupedul dumneavoastră ar fi înghiţit altceva decât alimente trebuie să mergeţi de urgenţă la medicul veterinar. „Pentru diagnosticul rapid şi corect, medicul poate apela la diferite tehnici de investigaţie, precum cea endoscopică, ecografică, radiologică simplă sau cu substanţă de contrast. În unele cazuri trebuie intervenit chirurgical pentru a salva viaţa animalului”, a completat specialistul. Pentru a preîntâmpina înghiţirea unor obiecte nealimentare este indicat să nu lăsaţi la nivelul animalului (mai ales dacă este pui) lucruri mici, iar afară să îl supravegheaţi în permanenţă. Dacă aveţi întrebări legate de pericolele ce le pândesc pe animalele dumneavoastră de companie sau despre posibile tratamente vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16 E, sector 3, număr de telefon 021/348.05.30.

Daniela Purgaru