Main menu

header

564 24 2de Dana Purgaru

Președintele rus Vladimir Putin i-a făcut și regelui Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa, la Soci, un cadou neobişnuit. Liderul de la Kremlin i-a dăruit monarhului din Bahrain un armăsar pursânge de 4 ani din rasa Ahaltechin, deosebit de valoros.

Valoarea calului poate ajunge la 1 milion de dolari

Hadjibek este un demn reprezentant al rasei Ahaltechin, atestată de peste două milenii în zonele de semideșert din Asia Centrală şi a reprezentat un cadou regesc din partea lui Putin către Hamad bin Isa Al Khalifa. La rândul său, acesta din urmă i-a oferit şefului de la Kremlin o sabie de oțel de Damasc, confecționată special la comandă. Schimbul de cadouri valoroase a avut loc după întâlnirea de la Soci dintre cei doi, la care au fost semnate acorduri de cooperare bilaterală în domeniile energetic, militar și al gazelor, a relatat presa rusă.

Potrivit estimărilor, valoarea armăsarului pursânge dăruit de Putin ar echivala cu două mașini de lux, după cum scrie portalul Gazeta.ru. Dar nici sabia nu pare mai puțin valoroasă, având în vedere că are mânerul confecționat din metale prețioase.

Potrivit lui Leonid Babaev, proprietarului hergheliei private de cai „Șamborant” - unul dintre cei mai importanți crescători ai rasei Ahaltechin din Rusia -, prețul armăsarului dăruit de Putin ar putea porni de la 100.000 de dolari. Cu toate acestea, valoarea cailor din această rasă variază foarte mult: un astfel de cal poate costa 10.000 de dolari, dar specimenele cel mai valoroase pot ajunge și la 1 milion de dolari.

„Amestec de șarpe și leopard”

564 24 3Despre cabalinele din rasa Ahaltechin se spune că sunt singurele din lume care îmbină o inteligență foarte mare și o frumusețe extraordinară. „Amestec de șarpe și leopard”, se spune despre caii din rasa Ahaltechin, mai scrie Gazeta.ru.

Putin însuși a primit de-a lungul anilor câteva exemplare din această rasă de la fostul președinte al Republicii Bașcortostan, Mortaza Räximev, de la fostul președinte turkmen, Saparmurat Niiazov, precum și de la actualul turkmenbashi, Gurbangulî Berdîmuhamedov.