... Un oltean plin de idei şi ambiţie, născut la Corabia, în urmă cu şapte decenii, cândva actor, regizor şi director la Naţionalul craiovean, Emil Boroghină este de când se ştie bolnav de Shakespeare. Aşa a ctitorit, în 1994, „Festivalul Shakespeare”, poate cel mai frumos şi cel mai cunoscut în lume eveniment teatral găzduit de România, care a adus, din doi în doi ani, la Craiova şi, mai nou, la Bucureşti, trupe, regizori şi actori de răsunet mondial. Anul acesta, ediţia de criză se desfăşoară sub genericul „Lumea-i un teatru, noi suntem actori”, pornind, fireşte, de la versul din monologul vârstelor din comedia „Cum vă place” a marelui Will. Strateg iscusit şi uluitor manager, Emil Boroghină are fixate deja temele Festivalului şi pentru următoarele două ediţii: „Shakespeare al tuturor” (în 2014, când se împlinesc 450 de ani de la naşterea primului dramaturg al lumii), „Shakespeare pentru eternitate” (în 2016, când se vor împlini patru secole de la moartea titanului).
Read more: „Lumea-ntreagă e o scenă...“
… Aprilie 1993. Sala Majestic a Teatrului Odeon din Capitală. În teatrul românesc apare un nou fenomen: Gala UNITER. Este mai mult decât sărbătoarea cu multe coroniţe a noii Uniuni Teatrale din România. Reprezintă o stare de spirit, emulaţie şi entuziasm printre creatorii de teatru români, strălucitor acasă şi pe toate fusele orare. Nu doar o zi de bilanţ a teatrului nostru cât, mai ales, un fenomen reprezentativ pentru întreaga societate românească.
Read more: Două decenii cu UNITER
… Uneori, ultima cortină de la diferite Festivaluri sau concursuri aduce şi o nemeritată umbră pe imaginea evenimentului în care s-au investit fonduri şi speranţe. Se anunţă câştigătorii, laureaţii juriilor şi ai publicului, numai că unii nu se prezintă să-şi ridice distincţiile (s-a întâmplat şi la marea Gală UNITER!). Au fost cazuri când fericiţii laureaţi nu s-au obosit să mai zăbovească două-trei ceasuri prin urbea sau instituţia respectivă pentru a-şi lua nu doar diploma, trofeul, ci şi banii. Ştiau că ţechinii vor veni, de ce să rateze respectivul o şuşanea unde se plăteşte destul de bine?! Domnilor, „time is money”, doar aceasta-i noua lege nescrisă a vremurilor, nu doar a unor actori!... Sigur, salariile de mizerie reprezintă circumstanţe atenuante, însă respectul faţă de profesie, faţă de numele propriu chiar nu mai există?! Probabil că nu, din moment ce, deunăzi, un artist cu firmă a jucat două spectacole, în matineu şi la prânz, în Bucureşti, după care a gonit cu maşina câteva ore spre un oraş unde seara era invitat de onoare (pe bani buni, desigur!). Publicul nu şi-a dat seama, dar criticii au sesizat imediat, dezamăgiţi, replicile încurcate, uitate şi aşa mai departe. Inhibiţia supraliminară, autoprotecţia creierului, funcţionase inevitabil! Altfel, o zi cu bani buni pentru respectivul (care are destule sosii!), însă nu şi pentru meseria de actor, pentru teatru… Ştiu şi situaţii în care laureaţii nu s-au prezentat să-şi ridice premiile, ca o ciudată formă de protest faţă de ediţii anterioare, când ei s-au simţit nedreptăţiţi. Tragem linie şi înţelegem că, din păcate, unii premianţi (actori, regizori, scenografi, dramaturgi) trebuie reexaminaţi la profilul moral!
Read more: Premii fără… premianţi!
... Început de aprilie. Între zilele 5 şi 10 ale lunii, capitala teatrului românesc s-a mutat pe scenele - şi în Sala Mare şi în Sala Studio - din Bacău. La a VII-a ediţie a Galei Star. Soli ai Thaliei din cinci ţări (Bulgaria, Italia, Japonia, Republica Moldova şi România). Actori cu nume sonor şi mulţi aflaţi la începutul drumului. Critici dramatici de top. Juriu de elită: actriţele de legendă Irina Petrescu şi Catrinel Dumitrescu, regizorul Geirun Ţino, directorul Teatrului „Pygmalion” Viena. La Gală, şi alţi directori de teatre, regizori, doi-trei dramaturgi. Cu toţii atraşi de ineditul Festival One woman şi One man show, născut ca încă o dovadă că Actorul nu se pierde în prezentul saturat de tehnică şi şuşanele comerciale. În Caietul-program al Galei Star sunt două rânduri demne de reţinut: „Gala îşi propune să demonstreze că se poate pune semnul egal între spectacol şi actor”.
Read more: Bacău, şase zile capitala teatrului!
… Cum 2012 este anul când se împlinesc un secol de la moartea (9 iunie) şi 160 de ani (30 ianuarie) de la naşterea lui Ion Luca Caragiale, teatrele vor să onoreze momentul cu tot felul de montări după opera ilustrului dramaturg. Iar regizorii ţin să demonstreze (uneori ostentativ!) contemporaneitatea lui Caragiale, demers parcă inutil, din moment ce vremurile sunt caragieleşti până la saturaţie (nu doar în acest an electoral!). „Anul Caragiale” se vrea şi timpul inovaţiilor scenice, la Naţionalul bucureştean se pregăteşte „Integrala Caragiale”, cu cele cinci piese ale lui nenea Iancu, Horaţiu Mălăele a pus, zice-se, de „O scrisoare pierdută” ticluită de el, nu-i exclus să vedem şi „o scrisoare” strict feministă (amintind de „Lear”-ul lui Andrei Şerban).
Read more: Caragiale, contemporanul nostru vesel, trist…
… În teatrul pe care l-a ctitorit, în 1951, în sala care îi poartă numele de la 5 ianuarie, anul trecut, când Teatru de „Comedia” a aniversat o jumătate de veac, Maestrul Radu Beligan a reapărut pe scenă, fiind ovaţionat. La finele ultimei premiere a Teatrului de Comedie, „Spiritul de familie”, acum o săptămână. Spectacol regizat imperial de Maestrul Radu Beligan, cu o fascinantă şi uluitoare tinereţe creatoare la cei 94 de ani, seară de teatru de mare ţinută, pentru suflet şi minte.
…Când am primit invitaţia pentru premiera „Autobahn”, de la Sala Studio a Teatrului de Comedie, m-a atras în primul rând autorul: Neil LaBute, cel mai jucat dramaturg american contemporan în ultimii ani. Autor de succes şi pe scenele româneşti, cu „Forma lucrurilor”, „Nişte fete”, „XXL”, „Bash. O trilogie contemporană”. A mers pe mai multe scene din România şi „Autostrada” („Autobahn”, în germană!), la Naţionalul timişorean (în 2006), la teatrul particular „Fără frontiere” din Capitală, la Braşov şi compania bucureşteană „Tralala” (în 2011), ca în acest an să figureze pe afişul trupei „Godot”, de pe Lipscani, şi al Comediei. Dramaturg de incizie dură în universul actual, bun arhitect de atmosferă, cititor rar al banalului ce ne înconjoară, dotat cu un dialog sclipitor, Neil LaBute şi-a surprins, acum, fanii cu explorarea unui spaţiu de joc mai puţin folosit, cel dintr-o maşină, unde nu e loc de minciună, unde reacţiile trebuie să fie iuţi, directe, atenţia sporită şi distributivă. Piesa aceasta este un caleidoscop de poveşti (cinci în reprezentaţia de la Timişoara; trei la „Tralala”, patru la Comedie), dialoguri şi monologuri, aparent fără legătură între ele, în acelaşi spaţiu-maşina.
Read more: În trei bujii pe „Autostradă“