… Avem şi noi un „Walk of Fame”, vizitat, respectat. Un fel de „Aleea Celebrităţilor”, lansată de americani cu starurile de la Hollywood. La noi, acest mic spaţiu sublim este dedicat actorilor de teatru (unii mai joacă şi în filme!). În aşa-zisa „Piaţa Timpului”, lângă Magazinul Cocor, un proiect rar în cultura noastră, graţiei Primăriei Capitalei, Teatrului Metropolis şi firmei Cocor, care au dat viaţă acestei idei minunate. Cum stelele teatrului românesc sunt prinse într-un cerc nobil, mai normal mi se pare să numim spaţiul acesta magic „Rotonda Actorilor”...
Read more: Rotonda Actorilor
… Teatrul rămâne, din fericire, un magnet pentru mulţi tineri. O dovedesc sutele de visători care bat anual la porţile facultăţilor de profil din toată ţara, visând să urce pe scenă sau pe marele ecran, să calce pe urmele actorilor de geniu care le-au fascinat copilăria şi adolescenţa. Din nefericire, în pofida semnalelor de alarmă trase de presa de specialitate şi de actorii reputaţi, numărul anual al absolvenţilor este cu mult peste cerinţele scenei româneşti, fenomen stimulat şi de numărul mare de facultăţi particulare, pe bani, unde exigenţa este în vădită scădere. Şi, în loc de a ajunge măcar coleg de scenă cu Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Tamara Buciuceanu, Florina Cercel, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, visătorii se trezesc la absolvire şomeri cu diplomă sau, în caz fericit, bucuroşi că au prins un videoclip sau o şuşă. Spre lauda lor, unii dintre tinerii bolnavi de teatru, cu evident har, nu cedează, agăţându-se cu pasiune (şi nu fără talent!) de trupele particulare. Numai în Bucureşti, teatrele particulare au devenit, în ultimii ani, o alternativă de luat în seamă, căci unele spectacole de la „Godot”, „La Scena / Arca”, „Unteatru”, „În culise” şi alte trupe independente reprezintă creaţii interesante, de luat în seamă. Le monitorizează însă cei în drept?...
Read more: Drama tinerilor absolvenţi
... În pofida galopantei crize financiare din ultimii ani, când bugetele (şi aşa mici!) se tot reduc, iar multe posturi rămân blocate, teatrele româneşti reuşesc să supravieţuiască lăudabil. Chiar să menţină, fie şi în regim de criză, tradiţia unor festivaluri de ecou, ba să mai şi creeze unele noi. În ultima categorie se înscriu cel al Teatrelor de proiecte, de la Câmpina - lansat la scenă la finele lunii trecute - şi „Ariel Inter Fest”, ce-şi derulează, în aceste zile, la Râmnicu Vâlcea, a doua ediţie, cu actori de top (Alexandru Repan, Horaţiu Mălăele, Mircea Andreescu, Mihaela Teleoacă, Catrinel Dumitrescu, Nicolae Urs), în producţiile unor cunoscute teatre bucureştene (Bulandra, Comedie, Nottara, Compania Passe-Partout Dan Puric), a celui din Buzău (George Ciprian), plus două din oraşul-gazdă (Ariel şi Anton Pann) şi trei italiene. Festivalul din Zăvoiul vâlcean încheie stagiunea de primăvară (şi) a Festivalurilor 2012, una notabilă cantitativ, însă discutabilă calitativ, de la idei noi la selecţie, maniera regizorală şi actoricească. Am notat o „Gală Star” Bacău, dedicată spectacolelor „One-man” şi „One woman show”, „Gala Vedeteatru” de la Buzău, axată inspirat pe tema Actorul-regizor, festivalurile de la Timişoara şi Tulcea... Au fericit iubitorii de teatru două evenimente de marcă, Festivalul Shakespeare, la Craiova şi Bucureşti, şi cel de ecou de la Sibiu, unde, în fiecare primăvară, „lumea-ntreagă e o scenă”, vorba marelui Will. Nu se uită nici „festCo”, altfel spus Festivalul Comediei Româneşti, cu o ediţie dedicată, logic, „Anului Caragiale” sau „Bucureştii lui Caragiale”, cu spectacolele de stradă, până-n toamnă, în multe puncte ale Capitalei.
Read more: Vara se naşte „toamna festivalurilor“
…Am văzut de zeci de ori, în tot atâtea montări şi distribuţii diferite, „O noapte furtunoasă”, una dintre cele cinci piese ale lui I.L. Caragiale, jucate şi răsjucate. Ştiam regizorul, mare fan al lui Nenea Iancu, din 1974, când a montat întâia dată în cariera lui „O scrisoare pierdută”, ca apoi să se încumete la o autentică Integrală Caragiale, cele cinci piese plus o dramatizare după „Domnul Goe”. Premise care au făcut un magnet pentru toţi oamenii de teatru din ultima montare a respectatului regizor Mircea Cornişteanu, „O noapte furtunoasă”, de la Naţionalul craiovean. Şi nu numai că a fost un regal actoricesc şi regizoral, dar a însemnat şi o strălucită lecţie pentru mai toţi pleziriştii de ocazie, lăsaţi să-l siluească fără jenă pe Maestrul dramaturgiei româneşti.
Read more: „O noapte“ de zile mari
... Acum, cu „Anul Caragiale”, ca de fiecare dată, la noi, când apare un Eveniment, aniversare sau comemorare, mai toţi se înghesuie să iasă în faţă, ceea ce nu ar fi rău dacă nu s-ar sări rău calul. Este frumos să te întâlneşti cu nemuritorul Nenea Iancu în parcuri, în Centrul Istoric, la Hala Traian, în „Bucureştii lui Caragiale”, idee nobilă şi aplaudată la scenă deschisă. Cum notabil a fost şi ultimul „festCo” (Festivalul de comedie românească) rezervat în mare operelor marelui nostru dramaturg, de la a cărui dispariţie s-a consemnat, la 9 iunie, exact un veac.
Read more: Săracul Nenea Iancu!
... Chiar dacă, la premiera absolută, din 1930, la Teatrul Regina Maria, o piesă a piteşteanului Alexandru Kiriţescu, „Cuibul de viespi” („Gaiţele”), a fost primită cu răceală şi critici dure, ca şi după reluarea din 1936, la Naţional, textul a făcut carieră, demonstrând nemurirea „mahalagismului sufletesc”, a uscăciunii morale din unele familii bogate. Dramă grotescă, plină de morbidul comic, „Gaiţele” lui Kiriţescu au atras prin decenii nume sonore printre interpreţi, de la Lucia Sturza Bulandra (Aneta Duduleanu în premieră absolută) la Sonia Cluceru, Aura Buzescu şi N. Băltăţeanu (în 1936). De la Draga Olteanu Matei (Aneta), Coca Andronescu (Zoia), Florina Cercel (Wanda), Adela Mărculescu şi Silvia Popovici (Margareta Duduleanu), Ioana Stana Ionescu (Fraulein), Florin Piersic (Mircea Aldea), Marin Moraru (Ianache), Gheorghe Dinică (Georges Duduleanu) în spectacolul lui Horea Popescu, din 1977, la TNB, până la filmul (cu Tamara Buciuceanu) din 1986 şi spectacolul de teatru tv (şi cu Leopoldina Bălănuţă) din 1992...
Read more: „Gaiţele“, un stil nemuritor
… Trei zile inedite, la Câmpina, unde, deşi de numai o jumătate de an există un teatru profesionist, a debutat un festival dedicat teatrelor de proiecte! Sigur, orice teatru are proiecte, idei valoroase pe termen scurt şi de perspectivă. În cazul Festivalului Teatrelor de Proiecte este vorba despre acele instituţii ce produc spectacole având angajaţi numai în sectoarele tehnic şi administrativ. Actorii, regizorii şi scenografii sunt aduşi din toată ţara, lucrând şi fiind remuneraţi pe baza contractelor de colaborare pentru fiecare spectacol. Varianta, cu avantaje şi dezavantaje, se află în expansiune şi în România, iar Festivalul de la Câmpina este încă un argument. Dincolo de avalanşa teatrelor independente, există şi teatre de stat cu statut de proiecte, care pot aborda actori şi regizori de elită. Este cazul Teatrului George Ciprian Buzău (cu importantul festival „Gala Vedeteatru”), al celor din Giurgiu (cu Festivalul Teatrelor Dunărene), Caracal şi Călăraşi, ba şi Metropolis montează spectacole cu actori de la marile teatre, ultima premieră, piesa „Gaiţele” pledând şi ea pentru idee. Acum a fost cazul Teatrului Proiect Câmpina, plin de ambiţii sub bagheta cunoscutului actor-regizor Dan Tudor şi a freneticului Adrian Dochia, marii „vinovaţi” ai galei de trei zile, la finele săptămânii trecute.
Read more: Frumosul Festival de proiecte…