Main menu

header

cotnari wide

29-1Sibiul a fost unul dintre oraşele mele preferate şi a rămas. Aerul lui de oraş nemţesc cu case pătrate şi porţi înalte, străduţele strâmte de cetate veche care duc parcă spre locuri tainice m-au fascinat, iar prietenii pe care i-am avut aici mi-au oferit clipe frumoase.

Duţi era o fată înaltă, nu prea frumoasă, dar deosebit de deşteaptă şi generoasă. Locuia într-o casă în drum spre Dumbrava, înconjurată de copaci uriaşi şi avea doi părinţi ca în poveşti. Tatăl, fost colonel în armată, era de o blândeţe fără de margini. Îi plăcea să stea la vorbă cu noi şi să ne povestească păţanii din tinereţe. Mama ne servea cu dulceţuri şi vişinată în păhăruţe minuscule de cristal. Atmosfera aducea pace şi fericire arhaică. Duţi, draga de ea, m-a dus prima oară la mare. Era profesoară, cu trei ani mai mare ca mine. La Eforie Sud se aflau pe atunci câteva barăci ale sindicatului învăţământului. Băteam amândouă cu trenul drumul spre Mamaia, unde era cea mai mare distracţie, şi ne întorceam spre dimineaţă tot cu trenul, căci pe atunci alte mijloace de transport nu erau.

29-2Anii au trecut şi eu, după facultate, m-am stabilit la Teatrul din Braşov. Totuşi am rămas la fel de bune prietene. Cum Teatrul din Sibiu şi cel din Braşov erau într-o permanentă colaborare, ne vedeam adesea şi trăiam împreună într-o atmosferă de viaţă culturală. Aici l-am cunoscut pe Gimi Besoiu, neliniştit în căutările sale artistice, nu degeaba a ajuns curând la Bucureşti şi a intrat în rândul celor mai buni actori de film ai României. Tot aici l-am cunoscut pe fratele marelui Toma Caragiu, de care probabil n-aţi auzit, actor minunat, care a plecat prea devreme dintre noi.

Pe drumul dintre Sibiu şi Braşov mi-am petrecut şi o parte din anii copilăriei, într-un sat de munte care se cheamă Scorei. Vară de vară mă aşteptau un fel de rude prin alianţă şi plecam la poalele Negoiului să culegem ciuperci. Chiar de nu ne era foame, făceam un foculeţ şi pe crenguţe drepte ascuţite cu brişca înfigeam o ciupercă, o felie de slănină şi tot aşa, apoi mâncam cu poftă, căci aveam în trăistuţă o pâine proaspătă coaptă în cuptor, nu de la Alimentara. Desertul era o pâinică din pâine făcută de mama Leana, care după ce veneam acasă ne trimitea să dormim în şură cu lepedeie de cânepă albă ţesute de ea. Tot aici am aflat cum se prepară cânepa scoasă din baltă, pusă la uscat, bătută bine în meliţă şi potrivită în fuioare. Ba chiar am ţinut să şi torc, căci de felul meu nu prea m-am văzut domnişoară şi nu m-am lăsat până ce Bădicul Simion nu mi-a făcut o pereche de opinci. Şi astăzi am costumul de Sălişte cusut cu pui negri cu care mergeam duminica la biserică. Despre Braşov am să vă scriu altădată, că prea v-am bătut la cap cu caravana mea. Fotografii n-am, dar o să vă mulţumiţi cu unele făcute la „O dată-n viaţă”, înconjurată de flăcăii şi fetele noastre frumoase.