Main menu

header

600 31 1Deși abia m-am întors de la Constanța, unde am jucat două spectacole de succes cu „Aladin”, n-o să vă povestesc despre asta. Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor unde am jucat este un om extraordinar. De ce? Pentru că rar am văzut o persoană atât de pasionată de activitatea sa. Aici, la Constanța, se petrec adevărate evenimente culturale, este o permanentă desfășurare de spectacole, începând cu Florin Piersic până la zeci de actori de nouă generație foarte talentați. Pereții în interiorul Casei de Cultură sunt colorați de sute de afișe, iar sala de 700 de locuri este mereu neîncăpătoare. Toate acestea se datorează domnului Gheorghe Ungureanu și pasiunii sale pentru tot ce se cheamă eveniment cultural, în general, și teatru muzical, în special. În loc de barurile care ocupă în multe, multe localități holurile caselor de cultură, aici sunt nenumărate săli ce găzduiesc activități culturale, dans, gimnastică, muzică (în special pentru copii). În biroul în care te primește tronează un acvariu impresionant cu pești aurii și alături doi papagali gureși în coliviile lor albe. Atmosfera de calm și de armonie te cucerește, iar o cafeluță și un pahar cu apă rece te așteaptă întotdeauna alături de zâmbetul cald al lui nea Gheorghiță. După ce s-au încheiat spectacolele și după ce artiștii noștri au oferit sute de autografe pe fotografii dinainte făcute, ne-a așteptat o surpriză: eram cu toții lihniți de foame, și nea Gheorghiță a hotărât: „Vă duc la Matei!”. Auzisem în vară despre acel loc păreri entuziaste, dar, sinceră să fiu, îmi era egal ce-o să mănânc. Ei bine, bombă! Pe malul mării, ale cărei valuri se izbeau de stânci cu putere, în Golful Agigea am văzut minunea. O locație împrejmuită de jur-împrejur cu lemn și sticlă ca să te poți bucura de priveliștea învolburată de-afară. Înăuntru, încălzire cu lămpi grațioase de gaz și pe pereți, obiecte casnice nostime, un bar bine garnisit și mese albe, strălucitoare. Servire impecabilă. Acest domn Matei, care a construit restaurantul pe fosta pescărie din Golful Agigea, are într-adevăr gust. Bravo! Am petrecut clipe frumoase, am mâncat pește, pește și iar pește, totul excelent gătit. Cu această ocazie am aflat și o rețetă grozavă. Unică. Ciorbă de pește numită „Storceag”. O ciorbă acrișoară de legume, dreasă cu smântână și mărar, în care se descoperă o felie generoasă de cegă. Să te lingi pe bot! La plecare am admirat încă o dată marea supărată pe noi că o părăsim și ne-am întors la București. Mulțumesc, nea Gheorghiță, pentru această zi minunată!

600 31 2