Main menu

header

542 31 1Cel mai de succes serial al ultimilor trei ani este „Las Fierbinţi”, pe canalul Pro TV. Sunt două motive clare: mai întâi că el se bazează pe un scenariu foarte bine scris de domnul Mimi Brănescu, care are adevăr şi continuitate cu o poveste plină de haz şi, în al doilea rând, că se bucură de o distribuţie excepţională de actori profesionişti. Dincolo de datele scenariului, aceştia au creat personaje credibile, savuroase, care au cucerit publicul. Am avut bucuria să fiu şi eu invitată la unul dintre episoadele serialului. Regizorul Dragoş Buliga, l-am cunoscut într-un alt proiect, foarte tânăr, pretenţios, sigur pe ceea ce face, ştiind să ceară actorului exact ce este necesar momentului. Aveam de lucrat cu trei dintre cele mai iubite personaje. Frumuşica Geanina - Anca Dumitra (foto 1) - mi-a oferit ocazia s-o cunosc şi să constat că am în faţă un copil cu talent real, cu o ingeniozitate fenomenală, cu simţul măsurat al umorului, că nu degeaba se spune că talent este egal măsură. Este o plăcere să ai un asemenea partener, şi bucuria mi-a fost cu atât mai mare când mi-a mărturisit că am fost unul dintre artiştii care au determinat-o să urmeze această carieră. Ceilalţi doi parteneri cu care am lucrat, Celentano şi Firicel, adică Adrian Văncică şi Cuzin Toma (foto 2), sunt cu adevărat extraordinari. Când ai într-o scenă parteneri atât de cunoscuţi, de un haz debordant, e destul de greu să le ţii piept. Dar actorii adevăraţi ştiu să păstreze echilibrul. Cei doi fac o echipă perfectă, căci nu întâmplător ei au intrat în inima spectatorilor cu numele personajelor din film. Cu Văncică am mai lucrat în filmul „Mamaia” şi l-am urmărit în spectacolele de la Teatrul Notara, unde a făcut, de asemenea, roluri memorabile. Nu întâmplător am afirmat de nenumărate ori că avem o generaţie de actori tineri excepţionali, dar care nu sunt ajutaţi destul să devină cunoscuţi în emisiuni cu adevărat bine elaborate. Pe un scenariu bun, cu un regizor bun, un tânăr îşi poate da măsura adevărată a talentului său.

542 31 2