Main menu

header

Nu-s prea mulţi studenţi la teatru?

mircea_m_ionescu...Întrebarea aceasta apare mai ales în timpul examenelor de admitere la facultăţile de teatru, iar acum ne aflăm în febra sesiunii. Mulţi specialişti susţin că există o dăunătoare inflaţie de absolvenţi în ultimii ani. Chiar un reputat actor mi-a mărturisit, nu demult, cu tristeţe, că în fond mulţi dintre fericiţii admişi la facultate se pregătesc câţiva ani pentru a deveni... şomeri! Deoarece puţini dintre absolvenţi ajung să profeseze nobila meserie de actor. Read more: Nu-s prea mulţi studenţi la teatru?

Nicio „Scrisoare“ nu-i pierdută!

mircea_m_ionescu… Pentru orice regizor român, ca şi pentru actori, capodopera lui Caragiale „O scrisoare pierdută” a reprezentat întotdeauna o tentaţie. O piesă care a fost jucată în toate teatrele din România, în facultăţi, cămine culturale, transmisă la radio în… 12 octombrie 1929, văzută prima oară la tv în 1953. Toate, de la premiera din 13 noiembrie 1884, la Naţionalul bucureştean (cu Nottara în rolul lui Tipătescu şi Aristiţa Romanescu - Zoe), care n-a plăcut atunci criticii. Acum, din puzderia de spectacole cu „O scrisoare pierdută”, memoria reţine câteva mari creaţii regizorale şi actoriceşti. Cea de la Naţionalul bucureştean, din ‘52, în regia lui Sică Alexandrescu, regalul lui Liviu Ciulei, la Bulandra, în ‘82, viziunea modernă a lui Tocilescu, tot la Naţionalul din Capitală, acum 12 ani, când Tipătescu (admirabil interpretat de regretatul Ştefan Iordache) juca tenis. Au fost şi roluri celebre reuşite de Carmen Stănescu, Mariana Mihuţ (Zoe), Toma Caragiu, Victor Rebengiuc (Tipătescu), Grigore Vasiliu-Birlic, Costache Antoniu, Aurel Cioranu (Cetăţeanul turmentat), Alexandru Giugaru, Petrică Gheorghiu (Trahanache), Ştefan Bănică-Senior (Pristanda), Octavian Cotescu (Caţavencu), Radu Beligan, Liviu Ciulei (Dandanache) şi alţii. Cu această istorie nobilă s-a luptat regizorul Alexandru Dabija în ultima „Scrisoare”, cea montată la „Comedie”. Read more: Nicio „Scrisoare“ nu-i pierdută!

Teatrul nu are nopţi şi nici vacanţe

mircea_m_ionescu… Actorii, ca trimişi ai Zeilor pe Pământ să ne facă mai frumoasă, mai bună viaţa asta tot mai rea şi nebună, n-au nopţi şi nici vacanţe. Meseria lor de suflet este un unic zbucium permanent. Logic, ca şi în această vară, când lumea se distrează în briza mării sau în ozonul muntelui, când, teoretic, teatrele sunt în vacanţă, să se joace într-o frenezie prin toată ţara. Read more: Teatrul nu are nopţi şi nici vacanţe

Aşteptând-o pe Doamna Hamlet!

mircea_m_ionescu... Dornici să foreze piste inedite, regizorii încearcă să fugă de banal, prin căutarea de sensuri noi în aceeaşi veche piesă. Iar această goană după inedit este de multe ori benefică spectacologiei. Nu mereu. Aş spune că la noi cel puţin, există şi regizori care, în tentativa lor de a „citi” altfel textul, îşi permit să adauge, impardonabil, replici proprii chiar în Shakespeare sau Caragiale. O asemenea „modă” trădează lipsa respectului elementar faţă de valori ultraconfirmate, dar şi o vizibilă criză de imaginaţie creatoare. Unii ajung chiar să adauge personaje noi în texte clasice, că aşa le cade lor bine, uitând că modernizarea nu înseamnă maltratarea textului... Read more: Aşteptând-o pe Doamna Hamlet!

România. Deschis pentru inventarierea trecutului

mircea_m_ionescu…A propus şi a dezvoltat sublim o formă de teatru, numită de el „floare de colţ pe tărâmul arid al României de astăzi”. Dar creatorul de artă Dan Puric s-a ocupat să formeze şi urmaşi de nădejde ai genului. Nu-l voi numi pantomimă, el înseamnă mai mult, un teatru nonverbal care vorbeşte fantastic, ca „necuvintele” lui Nichita, născând evantai de sensuri şi semnificaţii, reverberaţii. Este un fabulos teatru de idei, fiecare gest, voce a trupului, tăcere invită la exerciţii de gândire, de memorie, gen care naşte râsul trist, zâmbete traversate de suspine profunde. Un teatru purtând marca Companiei Passe-Partout Dan Puric. Read more: România. Deschis pentru inventarierea trecutului

Dragostea ţine (sau nu) cont de greutate?

mircea_m_ionescu… Unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi străini contemporani pe scenele româneşti este americanul de 48 de ani Neil LaBute, scriitor, scenarist, actor şi director de film. Stilul lui şocant, cu subiecte din „viaţa aşa cum este”, l-a dus rapid la inima actorilor şi regizorilor noştri din 2003 („O trilogie contemporană”, la Teatrul Act), urmând un evantai de spectacole cu mare ecou la public şi presă: „Forma lucrurilor”, la Teatrul Act şi la Braşov; „Nişte fete”, la Buzău şi Sibiu; „Autostrada” (Autobahn), la Naţionalul timişorean, Braşov; „Helter Skelter”, la Târgovişte. Ultima reprezentaţie este o piesă semnată LaBute, „Aproape perfectă” (Fat Pig), cu un trio aflat la producţie: Teatrul Act, Teatrul „George Ciprian” Buzău şi Asociaţia Catharsis. Piesa (scrisă în 2004) a debutat în România acum patru ani la Naţionalul craiovean, sub titlul „Grăsana”... Read more: Dragostea ţine (sau nu) cont de greutate?

Încântătorul dramaturg... Tudor Arghezi

mircea_m_ionescu... Pentru cei mai mulţi, Tudor Arghezi este unul dintre poeţii de referinţă ai literaturii noastre. Îl cunosc copiii cu spumosul „Zdreanţă” şi îl apreciază maturii pentru „Cuvinte potrivite”, „Flori de mucigai”, „Bilete de papagal”. Unii ştiu că a scris şi proză („Cimitirul Buna Vestire”, „Lina”), celebre pamflete (pentru „Baroane” făcând chiar puşcărie!), câţiva nu uită că l-a debutat în revista sa „Bilete de papagal” pe Eugen Ionescu, dar şocul îl reprezintă dramaturgul Tudor Arghezi. Iubea teatrul, ba mai semna şi cronici dramatice sau traducea din Shakespeare, Molière, Brecht şi Goethe, iar frumoasa surpriză de la „Mărţişor” este că maestrul a scris şi teatru - „Seringa” i s-a jucat în 1946 şi în 1967, „Neguţătorul de ochelari” şi „Interpretări de cleptomanie” au apărut la teatrul radiofonic, prin anii ’60. Miniaturi dramatice uitate nedrept... Read more: Încântătorul dramaturg... Tudor Arghezi

Cine mai scrie comedie românească?

mircea_m_ionescu… Inspirat acest titlu dat colocviului din cadrul ediţiei a IX-a a festCo. O temă actuală, discuţii necesare. Interogaţia gravă ar trebui să sune „Cine mai scrie piese de teatru româneşti?”, după ce Uniunea Scriitorilor s-a acoperit de ruşine neacordând, al doilea an consecutiv, premiul pentru dramaturgie!?! La colocviul despre comedie, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti, zece dramaturgi autohtoni, trei regizori (Cristi Juncu, Dan Tudor, Ana Mărginean) şi… niciun director de teatru! S-a încercat o radiografie a fenomenului şi definirea comediei de astăzi pornindu-se de la încercări fără legătură cu genul, cum a fost chiar „uvertura” actualei ediţii festCo, piesa „Cuvântul progres spus de mama sună teribil de fals”, a cunoscutului Matei Vişniec, evident o… dramă! Prolificul comediograf Adrian Lustig, membru al juriului concursului de comedie, declara că la niciunul dintre cele 36 de texte citite n-a râs o dată, ceea ce spune multe despre cum este abordat genul astăzi. Ca o confirmare, lectura-spectacol a piesei câştigătoare a concursului este orice numai comedie nu!... Dramaturgul Puşi Dinulescu amintea că marele Cehov nu şi-a intitulat nicio piesă comedie, Dinu Grigorescu sublinia cu amărăciune că în ultimul sfert de veac la „Comedie” n-au fost debutaţi decât doi autori români, în timp ce Peca Ştefan lăuda proiectul noii generaţii de dramaturgi de a lucra în echipe, cu regizorii, idee interesantă, însă nesusţinută îndeajuns chiar de spectacolul „România 21”, al team-ului discutatului autor. S-a vorbit despre lipsa unei şcoli de dramaturgie, ca în Occident, despre necesitatea colaborării dintre dramaturg şi regizor, mai toţi concluzionând că piesele româneşti nu prea sunt citite de directorii de teatru şi de regizori. Ceea ce s-a spus şi la ediţia trecută!... Salvarea de la naufragiul comediei (măcar) româneşti actuale ar putea veni de la George Mihăiţă, boss-ul de la „Comedie”, care a cerut dramaturgilor două-trei dintre piesele lor pentru a le da regizorilor! Din păcate, de promisiuni nu duc lipsă cei care mai scriu teatru în România. Read more: Cine mai scrie comedie românească?

Hyperion, fiul teatrului

mircea_m_ionescu... În mitologie, Hyperion apare ca fiul Cerului, tatăl Soarelui şi al Lunii. În realitatea românească, de aproape două decenii, Hyperion înseamnă o citadelă a creatorilor de frumos. Acolo, la universitatea particulară cu nume din mitologie, un ctitor frenetic, decan fondator şi remarcabil om de cultură, inconfundabilul Geo Saizescu, a ridicat şi o Facultate de Arte, cu veritabile laboratoare de alchimie (teatru, film, fotografie), unde s-au sădit talente şi de unde au răsărit artişti autentici. Toţi ducând cu ei girul unor profesori de elită: Adela Mărculescu, Lucia Mureşan, Rodica Mandache, Catrinel Dumitrescu, Ruxandra Sireteanu, Maia Morgenstern, Magda Catone, Ion Cojar, Ion Lucian, Damian Crâşmaru, Cornel Todea, Eusebiu Ştefănescu, Emil Hossu, Virgil Ogăşanu, Grigore Gonţa, Ştefan Radof, Mircea Anca şi alţii, referindu-mă la scenă. Read more: Hyperion, fiul teatrului

Renunţaţi la dramaturgie, Nicolae Manolescu!

mircea_m_ionescu... Incredibil, dar adevărat! Pentru al doilea an consecutiv, Uniunea Scriitorilor din România (USR) nu a acordat Premiul pentru dramaturgie!?! Dincolo de acest jenant „record” mondial (pentru unii echivalent cu o băşcălie tipic dâmboviţeană!), se nasc interogaţii grave şi perspective sumbre. Sigur, prima întrebare care se pune este dacă avem dramaturgie autohtonă contemporană. Mă încumet să zic da, după ce am citit câteva sute de piese în ultimul an. Fireşte, nu apare în fiecare deceniu un Naum, un Mazilu, un Sorescu, un Solomon, un D.R.P., un Radu Dumitru, un Viorel Cacoveanu, un Caraman, un Udrea, un Gârbea, un Macrinici şi alţii, tot aşa cum Premiile pentru poezie sau proză oferite de USR în ultimii ani sunt departe de Nichita Stănescu sau de Marin Preda. Raţiunea suficientă a acestor Premii nu o reprezintă însă comparaţia, ci emulaţia într-o literatură sănătoasă, bogată. Un prim semn că avem dramaturgi îl reprezintă evantaiul anual al concursurilor de piese autohtone (UNITER, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, festCo, Giurgiu, Galaţi şi altele). Apar şi volume de teatru, bune sau mai puţin reuşite. Ba, USR finanţează şi un Club al dramaturgilor, unde se citesc anual zece texte. Şi atunci, de ce tocmai USR nu-i susţine (dimpotrivă!) pe autorii autohtoni de piese?! De ce se înscrie, alături de directori de teatru şi regizori, în clanul groparilor dramaturgiei autohtone? Read more: Renunţaţi la dramaturgie, Nicolae Manolescu!

Domnitorii de ieri, preşedinţii de azi...

mircea_m_ionescu... A trebuit să ajung la Festivalul Dramaturgiei Basarabene de la Chişinău ca să descopăr un minunat spectacol realizat la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani! O splendidă parabolă despre putere şi „căţei”, despre cameleonism politic, vechi de când lumea, tratat în grotesc şi în comicul absurd. Spectacolul „Ultimul Suţţo” a fost orchestrat uluitor de regizorul basarabean Alexandru Vasilachi, într-o mişcare scenică şi ideatică de mare efect, cu o încântătoare scenografie (Mihai Pastramagiu), fervoarea molipsitoare şi talentul celor 17 actori. Nu trebuie omis textul basarabeanului Dumitru Crudu, piesă care, în 2004, câştiga Concursul UNITER. Un text alegoric, cu o construcţie articulată, acoladă între domnitorii de ieri, preşedinţii de astăzi. Read more: Domnitorii de ieri, preşedinţii de azi...