... Am reuşit să ajung doar două zile la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Studio - Piteşti (16-22 noiembrie). Suficient să descopăr un spectacol de excepţie, ca un semnal de alarmă, strigăt nobil întru nevoia de puritate sufletească, de încredere în forţa Poetului, milenar străjer al Cetăţii, incomod, neînţeles în prezentul bolnav. Spectacolul este un omagiu adus unui Poet din Banatul sârbesc, de la Vârşeţ, Petru Cârdu, zămislit din aluatul de geniu al lui Nichita Stănescu şi Marin Sorescu (deloc întâmplător cei trei au fost buni prieteni!), în graţiile lui Eugen Ionescu şi Emil Cioran, cum aveam să înţelegem în finalul reprezentaţiei, când bardul apărea în fotograme cu amintiţii mari creatori de Literatură. Petru Cârdu a urcat între îngeri acum nici doi ani, însă a rămas un Poet de referinţă, al României şi al Serbiei, al Europei (a fost ctitorul Premiului european de poezie, directorul artistic al Teatrului românesc din Vojvodina şi preşedintele Comunei Literare Vârşeţ).
... Au fost şi anul acesta în lumea teatrului românesc nenumărate festivaluri. Multe interesante, cu idei noi, cu pasiune, emanând o minunată stare de creaţie. Din păcate, şi câteva de duzină, aşa, să fie, cu bani (tot mai puţini!) cheltuiţi fără sens. Când mă pregăteam să trag minime concluzii (aşteptând să se încheie şi ultima gală, cea a Teatrelor de studio, de la Piteşti), am primit o invitaţie care a răscolit învăţămintele unui an de festivaluri.
… Ultima premieră de la Teatrul de Comedie a reprezentat nu doar un frumos eveniment româno-irlandez, dar şi o temă de meditaţie: „Stăpânii rulotei” („Take me away”, în original), piesa dramaturgului irlandez Gerard Murphy (prezent şi entuziasmat în sală). Un text montat cu fervoare de Dan Tudor, aflat la a cincea experienţă româno-irlandeză, ca regizor şi actor. După ce i-a încântat, la debutul său irlandez, pe „Oamenii din Dublin”, jucând rolul unui emigrant naiv însă descurcăreţ, acum a impresionat şi la Bucureşti, cu un spectacol pe care l-a regizat cu profunzime, creând atmosfera irlandeză, dar şi jucând cu un har aparte.
... Operă de referinţă în literatura universală, romanul parabolă „Procesul” de Franz Kafka a ajuns şi pe scena românească, mai exact la Teatrul „Bacovia” din Bacău. Printr-un excelent spectacol de autor (dramatizare, regie, scenografie, muzică) datorat lui Geirun Ţino, erudit regizor austriac de origine română. Cu „Procesul”, Geirun Ţino reuşeşte o notabilă trilogie Kafka, după ce a dramatizat şi a montat cu succes „Amerika” (la Teatrul „Pygmalion” din Viena) şi „Castelul” (la Teatrul „Nottara” din Bucureşti).
Read more: Ce „Proces“ pe scena băcăuană!
… Sărbătoarea teatrală a anului, Festivalul Naţional de Teatru (FNT), din perioada 26 octombrie - 4 noiembrie, a trezit din plecare mai multe nemulţumiri decât laude. Sigur, n-ar fi o premieră, căci mereu au existat două tabere, fiecare cu argumente subiective şi obiective. Anul acesta însă, mai mult ca niciodată parcă, se simte un iz de ghiveci, programul amintind de „patul lui Procust”, în care s-au înghesuit, mărit sau micşorat prea multe idei, regizori, spectacole. Cred că una din ploaia de secţiuni, „De toate pentru toţi”, susţine cel mai bine afirmaţia.
Read more: „De toate pentru toţi“ sau iz de ghiveci la FNT
… De fiecare dată când este vorba despre selecţionarea spectacolelor în Festivaluri şi despre acordarea premiilor se nasc discuţii pătimaşe şi contradictorii. Cei care aleg sunt acuzaţi de subiectivism şi joc de interese, cei nealeşi - de lipsă de obiectivitate.
Read more: Două jurii caraghioase
... Mai mult sau mai puţin întâmplător, octombrie este luna cu nu mai puţin de patru Festivaluri în oraşe de pe malul Dunării. La Galaţi, Festivalul Naţional de Comedie (ajuns la ediţia a XXIV-a); la Brăila, Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru European” (fără nicio trupă străină!); la Călăraşi, întâia ediţie a Festivalului Internaţional „Teatru Circ” (ideea noului director, inventivul regizor Radu Dinulescu), iar la Giurgiu, „Festivalul Teatrelor Dunărene”. Primele trei evenimente s-au consumat, Gala de la Giurgiu, în perioada 22-27 octombrie, cu o idee în premieră (nu doar dunăreană): trei zile de teatru românesc, o zi a teatrului austriac, alta a teatrului bulgar şi una a teatrului sârb.
… Orice reîntâlnire cu piesele lui Teodor Mazilu înseamnă un eveniment pentru iubitorul de teatru. Autorul paradoxurilor încântătoare, rupte din viaţa de zi de zi, din locurile comune şi stupidităţile fără vârstă, nonconformistul dotat cu o ironie debordantă, sedus de absurdul cotidian, satiricul acid al limbuţilor, parşivilor, escrocilor de toate genurile, rămâne inimitabil în istoria dramaturgiei noastre. A fericit atâtea generaţii prin piese de referinţă („Mobilă şi durere”, „Aceşti nebuni făţarnici”, „Proştii sub clar de lună”, „Împăiaţi-vă iubiţii” şi altele) şi ne face să întrebăm de ce, oare, a fost atât de nedrept uitat de mai toate teatrele?! Noroc cu „Somnoroasa aventură” (sau „Aventurile unui bărbat extrem de serios”), care, după decenii bune, a mai avut o premieră, la Teatrul Foarte Mic, săptămâna trecută. O veritabilă sărbătoare, datorată piesei, însă şi creatorilor spectacolului, de aplaudat nu doar pentru reîntoarcerea la un mare dramaturg român, ci şi pentru admirabila lor izbândă artistică.
Read more: Bucurie mare la Teatrul Foarte Mic
... Chiar dacă actul de creaţie artistică ar trebui să se sustragă crizei financiare, el este vizibil marcat de forfota banilor, tot mai puţini pentru cultură. Firesc ca spectacolele să devină o „marfă” pentru tot mai multe teatre, interesate şi de profitul scos din investiţii, deloc puţine, nu doar de bogăţia sufletească adusă spectatorilor. În ultima vreme, măria sa Internetul a devenit pârghie importantă în reclama unor „produse” artistice, pe Facebook teatrele particulare făcându-şi publicitate în fel şi chip. În acest caz avem de-a face cu un veritabil S.O.S. („Salvaţi Sufletele Noastre” s-ar traduce strigătul de disperare al naufragiaţilor!), iluzia, dacă nu utopia duzinelor întregi de tineri actori şi regizori fără posibilitatea angajării într-un teatru profesionist. Din reclama agresivă (în sensul bun al cuvântului) a „independenţilor”, din varietatea şi modernitatea prezentării textelor în spaţii neconvenţionale (subsoluri, sufragerii, colţuri de baruri şi altele) ar trebui să înveţe multe dintre teatrele de stat, căci destule nu ştiu să-şi „vândă” produsele artistice, unele de ţinută. Există, probabil, o rutină păguboasă, în virtutea căreia teatrele cu nume şi sprijin financiar nu au nevoie de prezentarea (nu atât reclama!) noilor spectacole nici măcar pe site-urile lor.
Read more: Cum ne vindem „marfa“?
... Prin anii ’70, la Teatrul Mic făcea senzaţie un spectacol după Bulgakov, „Maestrul şi Margareta”, în montarea de excepţie a Cătălinei Buzoianu. Ultima premieră de la Teatrul Metropolis, „Jubileul”, ne-a adus în faţă... Maestrul şi Maia: Maestrul de Legendă Radu Beligan, regizorul, şi actriţa de antologie Maia Morgenstern. O seară de vis, o seară rară pentru teatrul nostru...
Read more: Maestrul şi Maia...
…În ultimii ani, la noi, un fenomen a luat amploare în curtea Thaliei. O veritabilă avalanşă de teatre particulare, multe autointitulate independente, ceea ce nu ar fi o premieră mondială, căci, peste tot în lume, se joacă în spaţii mici, cu decor şi distribuţii minimale, în regim de criză. Există în acest nou fenomen o acută nevoie de teatru, un strigăt de iluzie al cohortelor de tineri actori scoşi pe bandă rulantă, iresponsabil, de atâtea facultăţi pe profil (independente şi ele!). Şi cum în România niciun teatru profesionist de stat nu poate angaja, de cinci ani, un singur actor, a apărut, logic, această independent-manie. E minunat, dar e şi de meditat cu raţiunea pură, dincolo de sentiment!
Read more: Dependenţi de… „Independent“!