… Orice teatru îşi prezintă spectacolele la sediu şi în deplasare. În ultima vreme, din cauza crizei financiare, deplasările s-au cam rărit, pe alocuri au dispărut. Cu decenii în urmă, multe teatre închiriau de la CFR un vagon de dormit şi băteau ţara în lung şi în lat, spre fericirea lor şi a spectatorilor de pretutindeni, mai ales din orăşelele unde nu se întâmpla nimic. Azi, o asemenea aventură este imposibilă, costul fiind prea mare. Teatrele din România îşi mai plimbă spectacolele prin ţară, dar în deplasări scurte, ce nu necesită cazare. Să fie impresarii aparenta salvare?
... Ca şi în fotbal, în lumea teatrului există impresari mai puternici, care controlează piaţa, şi unii care încearcă să-şi facă loc în circuitul teatral. Unii o fac din dragoste faţă de teatru, cei mai mulţi doar din raţiuni financiare. Datorită eforturilor impresarilor câştigă ei, actorii, teatrele ce produc spectacolele respective şi, în mod special, spectatorii care pot vedea producţii de valoare din Capitală. În ultimii ani au fost urmărite prin toată România spectacole ce au făcut neîncăpătoare sălile (de teatru, de sport), ca „Egoistul” (cu Radu Beligan), „Străini în noapte” (cu Florin Piersic), „Măscăriciul” (cu Horaţiu Mălăele), „Sinucigaşul” (cu Dan Puric), „Scandal la Operă” (cu Mircea Diaconu), „Revizorul” (cu George Mihăiţă), „Dineu cu proşti” (cu Horaţiu Mălăele şi Şerban Ionescu - înlocuit în ultimele luni, din cauza îmbolnăvirii, de Ion Caramitru), „Gaiţele” (cu Dorina Lazăr) şi altele. Cu sau fără impresari, au venit la Bucureşti cu spectacole interesante şi unele teatre de prin apropiere, ca Toma Caragiu (Ploieşti), George Ciprian (Buzău), Tudor Vianu (Giurgiu), Ariel (Râmnicu-Vâlcea). Dar Naţionalele din Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş, Timişoara, Sibiu sau mai micile însă activele temple ale Thaliei din Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Constanţa, Galaţi, Oradea, Petroşani, Reşiţa, Satu-Mare şi altele pot fi urmărite doar la Festivaluri. Cum excelentele spectacole ale Teatrului de Revistă Constantin Tănase (cu Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru) nu sunt savurate în marile oraşe.
... Dincolo de aspectul pozitiv al activităţii impresarilor în lumea noastră teatrală, există şi „umbre”. Cu gândul la încasări cât mai mari, unii impresari preferă şuşele şi le dezvoltă prin tot felul de agenţii, firme ce adună câteva nume de rezonanţă şi oferă producţii ce compromit teatrul românesc. Sunt cooptate printre profesioniştii scenei tot felul de „nume” discutabile din showbiz, mai nou din presă şi sport. Sigur, vina este a acestui nou gen de bişniţari, a ratingului cu orice preţ, însă şi a celor din alte domenii care acceptă compromisul. Nu uit că acum şapte ani, când am lansat volumul de teatru „La răscruce de Hagi”, un regizor i-a propus „Regelui” să-şi joace propriul rol pe scenă. La care Hagi a replicat impecabil: „Propunerea mă onorează, dar eu mă pricep la fotbal. La teatru se pricep alţii şi îi respect enorm”. De meditat!