... În vremuri când dramaturgia autohtonă este marginalizată, dacă nu uitată, mai există şi excepţii fericite. De peste un an şi jumătate, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu se montează numai texte româneşti, iar, mai nou, ultimul teatru particular apărut în Bucureşti şi-a propus acelaşi nobil obiectiv. Recentul venit în Templul Thaliei se numeşte, provocator, „În Culise”, proiect al Asociaţiei Culturale cu acelaşi nume, minunată nebunie a unor tineri creatori de frumos, regizorul Cristian Bajora şi actorul Ştefan Nistor. Undeva, pe lângă Foişorul de Foc, o clădire din minunatul stil vechi al Bucureştilor are, acum, ca mai toate teatrele particulare, un bar la parter şi o mică sală de teatru la etaj. În catul magic, într-o sală cu vreo 50 de scaune, se joacă pe un mic spaţiu convenţional, în faţă şi pe lateral, cu tramvaiul auzindu-se uneori. Aici, cei doi ctitori de speranţe îşi doresc „un teatru tânăr pentru minte şi suflet”, deocamdată numai cu piese româneşti. Ceea ce sună încântător!
... Născut în septembrie trecut, teatrul pasionaţilor Cristian Bajora şi Ştefan Nistor nu şi-a pierdut timpul... în culise. Dimpotrivă! Pe scena de la „În Culise” s-au produs deja şase spectacole: „Vă urcaţi la prima”, „Cele 3 Roxănici” (ambele - text şi regie - Theo Herghelegiu), „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu” după texte de Matei Vişniec, în regia lui Cristian Bajora, „Ultima haltă în paradis” de Valentin Nicolau, direcţia de scenă Cristian Bajora, „Monoloagele vecinului” text şi regie Laurenţiu Bănescu şi „A true nice fuckin’ love story (M&M)”, de Ştefan Caraman, montat de Cristian Bajora.
... Am urmărit ultima premieră, piesa prolificului şi valorosului dramaturg român Ştefan Caraman. Titlul iniţial era „M&M”, adică Mood şi Meedy, personajele principale ale piesei, regizorul alegând (nu tocmai inspirat, aş zice, pentru un proiect românesc!) o variantă englezească de afiş. Este un text grav, candid şi pervers, pe cât de sensibil, pe atât de dur. Pe scurt, trama o reprezintă iubirea între două fete, ajunse în acest nou raport din dezamăgirea relaţiilor cu bărbaţii. Este o filozofie a iubirii în această scriitură a lui Ştefan Caraman, pe care tânărul regizor Cristian Bajora a încercat să o potenţeze prin jocul live al celor două fete (şi apariţia, arareori, a unui „raseneur”!), dar şi prin inserţii cinematografice sau, foarte interesant, folosind banda de magnetofon, unde se aud gândurile lui Mood în timp ce o priveşte pe Meedy dormind. Spectacolul se sfârşeşte cu scena de început, a rupturii relaţiei celor două lesbiene, arc de speranţă şi suferinţă peste povestea de dragoste a fetelor. Interpretele, Laura Marin (Mood) şi Maria Panainte (Meedy), cu multe bune, dar şi cu umbre şi Vlad Udrescu (în rolul lui Vili), inteligent, însă parcă prea de la catedră, după reuşite scene care nu mai aveau nevoie de comentarii. În loc de concluzii: „În Culise” demonstrează meritoriu că există dramaturgie românească nu doar... în culise! Cine îşi mai asumă această nobilă miză?