Main menu

header

mircea_m_ionescu... La fix două săptămâni după ce, la Giurgiu, cădea cortina peste a XIV-a ediţie a Festivalului Teatrelor Dunărene (cu trupe din Galaţi, Brăila, Silistra, Giurgiu şi Viena), în capitala Austriei se lansa la scenă o copie a evenimentului - Festivalul Teatrelor Româneşti Dunărene la Viena. Ideea directorului Teatrului Pigmalyion din Viena, prolificul regizor româno-austriac Geirun Ţino, a oferit publicului din Ţara Valsului (în perioada 2-9 decembrie) seri de ţinută, pentru suflet şi cuget. Minifestivalul a fost deschis de excelenta actriţă-totală Adriana Trandafir, de la Teatrul „Constantin Tănase”, cu recitalul „Pasărea măiastră - Maria Tănase”, cel mai longeviv one-woman show românesc, zămislit în 1987. În două seri vieneze, Adriana Trandafir a încercat să redea cât mai profund uriaşa personalitate a uneia dintre Legendele muzicii româneşti, sublim efort de a nu lăsa tânăra generaţie din diaspora să uite de „Pasărea măiastră”...

... A urmat „Woyzeck”-ul gălăţean, spectacol de profunzime, după celebrul text al lui Buchner, montat de Geirun Ţino la Teatrul Fani Tardini, producţie ce văzuse Viena la... premieră, vara trecută, dar primită şi acum cu interes de public. „Triunghiul vienez” al trupelor româneşti dunărene a fost închis de Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu, cu spectacolul „Puşlamaua de la etajul 13”, de Mircea M. Ionescu (regia lui Dan Tudor), cu formidabila actriţă Anca Sigartău. Condiţii obiective (alt spaţiu de joc, alt decor decât cel de acasă, alt public) au reprezentat o provocare pentru Anca Sigartău, care, cu talentul ei rar, a fascinat asistenţa, cele aproape nouă minute de aplauze din final fiind argumentul suprem. Iar în mica sală-studio de la Pygmalion s-au aflat, în prima seară, nume mari ale scenei mondiale: mezzosoprana Ruxandra Donose, Ecaterina Coresi (noua „Contesă Mariza” a Vienei), basul Theodore Coresi, absolut încântaţi de spectacolul teatrului giurgiuvean... A doua seară a demonstrat ce înseamnă inteligenţa unui actor. Într-un spectacol interactiv există riscul surprizelor neplăcute. S-a întâmplat şi la Viena, doi români stabiliţi în umbra Praterului căutând, prin aroganţă şi stilul „Gică contra”, să schimbe matca piesei. Probabil că într-un asemenea context, opt actriţe din zece s-ar fi dezechilibrat, ba chiar blocat. N-a fost cazul Ancăi Sigartău, actriţă nu doar cu o sensibilitate rară, dar şi de-o inteligenţă sclipitoare. Personalitatea ei marcantă, dublată de o viteză de reacţie computerizată, parcă, i-a „topit” imediat pe cei doi „rebeli”, unul lăcrimând chiar (ca şi alţi spectatori). Festivalul românesc de la Viena (în care s-a produs şi premiera „Ein One-Night-Stand”, de Daniel Felsner, montată, în germană, la teatrul-gazdă, de regizorul româno-austriac Dan Stoica) avea să-şi tragă cortina, practic, dincolo de miez de noapte, cu un uluitor recital ad-hoc pentru „ai casei”, susţinut, în intimul foaier, la pian şi voce, de minunata Anca Sigartău. Un recital ce trebuie urcat urgent pe scenă, ca să bucure mii de oameni!