... La început s-a dorit a fi o simplă întâlnire cu publicul, un matineu de duminică, în Sala Atelier a Naţionalului bucureştean, pe la începutul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), cu vrute şi nevrute, despre arta teatrală şi întâmplări adevărate din curtea Thaliei, de ieri, însă şi de astăzi. Un fel de „Arhivă sentimentală” a celor doi uriaşi creatori de Frumos, căci Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele înseamnă infinit mai mult decât doi actori preţuiţi. Dincolo de altitudinea artistică a celor doi, marea valoare a unui asemenea spectacol-unicat a constat în contrastul Caramitru-Mălăele.
Un mesager de rasă al lui Eminescu, rege autohton al versului recitat, şi un alchimist al comicului de substanţă, ca actor şi regizor. Aparent, două stiluri care nu se puteau completa, dimpotrivă, în realitate un excelent spectacol unitar, în care memoriile, adevărurile târzii, poantele s-au armonizat de minune cu versurile lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Ion Barbu, Adrian Păunescu recitate de ambii actori. Emoţionantă şi povestea celor doi despre admiterea la Institutul de Teatru, mama fiecăruia insistând pe lângă un „monstru sacru”, George Vraca, respectiv Dem Rădulescu, să-i spună dacă feciorul ei are talent şi merită să-şi încerce norocul. Totul, într-un cuceritor joc interactiv cu sala, unele întrebări urmând să dezvăluie şi să lumineze întâmplări neştiute sau comentate în fel şi chip până acum. Printre altele, lumea prezentă a aflat cum a fost mazilit marele Liviu Ciulei de la conducerea Teatrului Bulandra, în urma spectacolului de răsunet „Revizorul”, montat de Lucian Pintilie, debarcare nedreaptă, ticăloasă, printr-un simulacru de şedinţă comunistă, când toţi actorii şi tehnicienii au fost obligaţi să facă stânga-mprejur, mai puţin un maşinist străin de subiect.
... Peste vreo două săptămâni, „Caramitru-Mălăle, câte-n lună şi în stele” avea să deschidă Festivalul Teatrelor Dunărene de la Giurgiu. Din regalul de la Sala Atelier a Naţionalului n-au mai rămas decât foarte, foarte puţine elemente. Într-o Sală Mare giurgiuveană plină ochi, cei doi fermecători creatori de Frumos au născut alt recital de senzaţie, chiar dacă publicul n-a avut curajul să intre în dialogul propus. Un Mălăele debordant, irezistibil în demersul lui comic, în care pamfletul politic tăios a însemnat marea surpriză, a aruncat sala în aer. După delirul publicului, în faţa unui „comediant letal” (definiţie din sală!), reîntoarcerea la poezie părea o sinucidere. Numai că tulburătorul Ion Caramitru a fost în stare să facă brusc din sala incendiată de Mălăele o catedrală a spiritului prin sublimul versurilor (unele inedite!) recitate. Şi Eminescu, Nichita, Ion Barbu, Păunescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Emil Brumaru, în orchestrarea lui Ion Caramitru, dar (surprinzător pentru cei mai mulţi!) şi a lui Horaţiu Mălăele au înnobilat publicul giurgiuvean, încântător prin maturitatea adaptării la fântânile de Frumos ctitorite de... Mălăele-Caramitru, veşnic tineri la pupitru.