… Unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi străini contemporani pe scenele româneşti este americanul de 48 de ani Neil LaBute, scriitor, scenarist, actor şi director de film. Stilul lui şocant, cu subiecte din „viaţa aşa cum este”, l-a dus rapid la inima actorilor şi regizorilor noştri din 2003 („O trilogie contemporană”, la Teatrul Act), urmând un evantai de spectacole cu mare ecou la public şi presă: „Forma lucrurilor”, la Teatrul Act şi la Braşov; „Nişte fete”, la Buzău şi Sibiu; „Autostrada” (Autobahn), la Naţionalul timişorean, Braşov; „Helter Skelter”, la Târgovişte. Ultima reprezentaţie este o piesă semnată LaBute, „Aproape perfectă” (Fat Pig), cu un trio aflat la producţie: Teatrul Act, Teatrul „George Ciprian” Buzău şi Asociaţia Catharsis. Piesa (scrisă în 2004) a debutat în România acum patru ani la Naţionalul craiovean, sub titlul „Grăsana”...
… Subiectul este, pe cât de simplu, pe atât de atrăgător, mai ales că există cu desăvârşire, însă e ocolit fără scuze de dramaturgi. Într-un fast-food din New York se întâlnesc, întâmplător, o fată supraponderală (Helen, „specialist în lucruri tipărite”, adică bibliotecară) şi un tinerel chipeş, filiform (Tom, slujbaş într-o corporaţie, unde el are şi o iubită, frumoasa Jeannie). Se îndrăgostesc, ea fără bariere raţionale, el ros de prejudecăţi legate de colectivul de muncă şi de prieteni. Ea îşi trăieşte viaţa din plin, nu ţine nicio dietă, el se luptă cu sufocantele convenţii sociale care, până la urmă, îi vor ucide Eul, ruinându-i templul interior. Nonvalorile exterioare triumfă dureros asupra interiorului omului, individul fiind dispus să-şi sacrifice sufletul pentru convenţia socială. Este, fireşte, o piesă şi despre trădarea omului de către individ, o comedie care capătă şi chip de dramă, încheindu-se cu renunţarea lui Tom la sine, pentru că, nu-i aşa, cum amar medita el: „Câteodată dragostea nu-i de ajuns”!
… Cu acest text atipic, remarcabilul regizor Cristi Juncu a încântat iarăşi cu stilul lui dinamic, de psiholog rasat, atent mereu la tensiunile sufleteşti, la dozarea conflictelor, la realizarea unor relaţii de joc credibile şi a unor personaje solide. S-a ajutat cu fervoare în demersul acestui spectacol minunat de tehnica modernă, reuşind într-un spaţiu neconveţional (scenografia Cosmin Ardeleanu) să ne aducă, prin proiecţiile din fundal, splendorile New York-ului, unde se desfăşoară atâtea drame. L-au susţinut „cum laudae” în ctitorirea unui spectacol rar fermecătoarea Raluca Vermeşan (Helen) – tânăra absolventă de la Hyperion, câştigătoarea Premiului „Galei vedetelor” de la Buzău, în acest mai, cu acest spectacol - frumoasa şi sensibila Irina Velcescu (Jeannie; actriţa fiind şi traducătoarea textului), inteligentul Tudor Aaron Istodor - tulburător în scena finală, a trădării personale - şi uluitorul Vlad Zamfirescu, alternând dezinvolt cinismul, intriga, falsa superioritate şi, mai ales, născând efectul comic din naturaleţe, fără a deregla situaţiile. Un spectacol de nota 10!