... A trebuit să ajung la Festivalul Dramaturgiei Basarabene de la Chişinău ca să descopăr un minunat spectacol realizat la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani! O splendidă parabolă despre putere şi „căţei”, despre cameleonism politic, vechi de când lumea, tratat în grotesc şi în comicul absurd. Spectacolul „Ultimul Suţţo” a fost orchestrat uluitor de regizorul basarabean Alexandru Vasilachi, într-o mişcare scenică şi ideatică de mare efect, cu o încântătoare scenografie (Mihai Pastramagiu), fervoarea molipsitoare şi talentul celor 17 actori. Nu trebuie omis textul basarabeanului Dumitru Crudu, piesă care, în 2004, câştiga Concursul UNITER. Un text alegoric, cu o construcţie articulată, acoladă între domnitorii de ieri, preşedinţii de astăzi.
... Domnitorul Suţţo, beat criţă, e găsit mort în closetul din fundul curţii, ceea ce trezeşte mai întâi bucurie, apoi nelinişte printre slugile sale. Acestea înţeleg repede că, dacă turcii, ruşii şi românii află că domnitorul Valahiei este mort, s-au dus privilegiile lor, urmând să ajungă pe drumuri. Aşa că decid să ascundă moartea lui Suţţo, încercând să facă totul la curte ca şi cum domnitorul ar fi în viaţă. „Domnitorul nostru mort este singura noastră şansă. Să ne comportăm de parcă e în viaţă”, sună jurământul slugilor, un surugiu, doi bucătari, un paharnic, o bucătăreasă şi o spălătoreasă, curteni. Fiecare visează mărirea, iar surugiul o trimite la spitalul de nebuni pe amanta sa, soţia domnitorului. Hoitul lui Suţţo e pus pe o bârnă mare şi e plimbat prin ţinut să-l vadă alegătorii, care-i dau 85% din voturile lor. Este un comic spumos şi incisiv, starea absolut actuală, de la cameleonism la consensul în şoaptă al divanului: „Nu putem aresta toţi mafioţii. Se duce dracului economia Valahiei!” Alegoria prezentului îmbracă şedinţa Divanului despre viitorul Valahiei, unde sunt folosite casete cu discursurile lui Suţţo pentru toate cazurile, pe care operatorul le modifică, din telecomandă, într-un haz nebun, în funcţie de meandrele politicii. Final şocant, când Suţţo, elegant, cu freză modernă, apare în scenă la braţul soţiei, împietrind slugile care nu ştiu ce să mai creadă şi aruncând sala în aer, în aplauze la scenă deschisă.
... Un spectacol minunat la care, dincolo de măiestria regizorului de top, Alexandru Vasilachi, şi-au adus o reală contribuţie absolut toţi actorii, un încântător personaj colectiv, din care am remarcat totuşi pe Marius Rogojinschi (Suţţo), Gina Pătraşcu (Spălătoreasa), Sorin Ciofu (Surugiul), Bogdan Muncaciu (Paharnicul), Gheorghe Frunză (Bucătarul), Cezar Amitroaei (Ienicerul), Cristina Ciofu (Soţia) şi alţii. Un spectacol pe care trebuie să-l vadă şi Bucureştiul, nu doar Chişinăul, unde textul lui Dumitru Crudu, montat superb la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, a câştigat Premiul I al Festivalului, la egalitate cu „Tangoul de Adio”, al basarabeanului Val Butnaru, regizat excelent de Emil Gaju şi jucat admirabil de Vasile Toma şi Giulia Ionescu la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu.