Main menu

header

…Sezonul estival nu înseamnă chiar pentru toată lumea teatrului românesc băi de soare la mare. Unii n-au aşteptat vacanţa cu „trenul din Franţa” (refrenul copilăriei!), ci s-au urcat în primul avion cu destinaţia Avignon, unde în fiecare vară se mută Europa teatrală. Şi dacă-i teatru, neapărat şi noi acolo, (şi) în Hexagon, să ne arătăm valorile (că măcar în artă şi sport încă mai avem!). Mai ales că Franţa ne respectă în materie de teatru şi ne invită permanent la Avignon, unde, acum doi ani, bunăoară, excelentul regizor Radu Dinulescu a şi cucerit lauri (Premiul „Coup de Coer de la Presse”), cu spectacolul „Hymnus”, al Teatrului „Fani Tardini” din Galaţi. Anul trecut, tot el ne-a reprezentat în citadela teatrului european cu „Sortez de l’armoire, Monsieur Cioran!”, pus la Teatrul din Constanţa, în colaborare cu o companie franceză. Ca la Festivalul din această vară (7-30 iulie) Radu Dinulescu să ofere publicului, care l-a adoptat cu fervoare la Avignon, un inedit „1, 2, 3, circ”, pendulare ludică între marionete şi circ, realizată la Teatrul de copii şi tineret „Mihai Popescu” din Târgovişte (spectacol programat de 24 de ori în sala Atelier 44)! Dacă tot vorbim de Avignon, cum să uit că, anul trecut, „copilul teribil” al regiei româneşti, Radu Afrim, a primit Premiul „Coup de Coeur de la Presse”, pentru „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte”, spectacol montat în Luxemburg (şi premiat în mai în Bucureşti la „festCo”!), cu textul lui Matei Vişniec, dramaturgul român care trăieşte la Paris, alt nume sonor în micul oraş medieval francez, mare Cetate a Thaliei.

…Cu gândul la performanţă din orice proiect demarat, au trecut la treabă, în plină vacanţă, Teatrul de Comedie şi Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu. Pe scena de la „Comedie”, Purcărete repetă un Labiche („Femeia care şi-a pierdut jartierele”), ce se anunţă o „lovitură” numai citind distribuţia (Mălăele-Mihăiţă-încântătoarea Dorina Chiriac), în timp ce în umbra Păltinişului s-au turat motoarele pentru „Prinţesa Turandot” (în regia vestitului ucrainean Andriy Zholdak), alt spectacol pe care ambiţiosul director al teatrului sibian, Constantin Chiriac, promite să-l scalde-n elogii atât la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, din toamnă, cât şi la „Serbările Essen” (capitala Europeană 2010). Cine vrea performanţă, nu are vacanţă!