Main menu

header

cotnari wide

...În 7 mai, ziua când Steaua, în 1986, se încorona Regina Europei, la Sevilla, în 7 mai anul acesta, voiam să spun, la ultima Gală UNITER care, în an Centenar, nu putea avea loc decât la Alba Iulia, orașul Marii Uniri, Premiul pentru Cel mai bun spectacol radiofonic a fost atribuit producției „Ovidiu-Exilatul de la Pontul Euxin”. Bijuteria de spectacol radiofonic, realizată în cadrul Proiectului „Biografii, Memorii”, coordonat cu har de Magda Duțu, a avut drept autori principali doi... „oameni ai lui Shakespeare”: Emil Boroghină, printre multe altele și ctitorul vestitului în lumea-ntreagă Festival Shakespeare, ce se ține, din doi în doi ani, în România, și remarcabilul regizor Gavriil Pinte, care tocmai a văzut încununată, primăvara aceasta, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea (sub directoratul lui Daniel Vulcu), o trilogie shakespeariană rară, cu inteligente inserții de George Banu: „Hamlet”, „Lear”, „Macbeth”.

...Întâmplător sau nu, „Domnul Shakespeare”, cum îl numesc de ani buni pe Emil Boroghină, s-a dăruit ani cu tot sufletul nobil unor recitaluri de poezie - ce au străbătul continentele - de la Eminescu la Eugene Ionesco, de la Shakespeare la Treptele Unirii și Istoria Poeților Români. Cu un recital de poezie pe scenariul propriu după „Tristele” și „Ponticele” celebrului poet roman exilat (regia Alina Hiristea) a fost și în orașul nașterii lui Ovidiu, iar vara trecută, în Pontul Euxin. Numai că un alt distins om de teatru pentru care Poezia este religia scenei, valorosul regizor Gavriil Pinte, l-a auzit pe „Domnul Shakespeare” recitând din Marele Will, a fost mișcat de vocea formidabilă pe care o lăudase, cândva, și ilustrul pianist Dan Grigore, unii apropiind-o de cea a marelui Vraca, și s-a gândit imediat la Spectacolul care tocmai a înnobilat mii de oameni „Ovidiu - Exilatul de la Pontul Euxin”, o biografie poetică dedicată celor 2.000 de ani de la moartea poetului roman exilat. Înregistrările pe scenariul și rostirea lui Emil Boroghină s-au făcut în Craiova de scaun a ilustrului shakespeareolog (născut la Corabia!), iar scenariul radiofonic și regia artistică au împlinit la București un fermecător spectacol al Teatrului Național Radiofonic, unde inserția unor date și idei-sinteză prin vocea minunatei actrițe Ilinca Tomoroveanu au dus spectacolul la cota fascinației. Un regal de istorie și cultură, de actorie și regie, de poezie și condiția scriitorului sub dictaturi (și în... Imperiul Roman, unde poezia „Ars Amandi” a fost considerată adulter moral ce a dus la exilarea autorului în aspră margine de lume într-o... mascată condamnare la moarte!).

...Iar dacă Gavriil Pinte este la al 4-lea Premiu UNITER pentru spectacol radiofonic, după „Lacrimi de Sânge”, „Levantul” lui Cărtărescu, „D-ale Carnavalului”, pentru un răsfățat cu laurii ca director de teatru și de Festivaluri, de Proiecte cu ecou mondial, acest Premiu UNITER este primul ce îi înnobilează și meseria de bază, de credință, cea de Actor, veșnic tânăr și ferice, ajuns la 78 de ani!