Main menu

header

... Când, în noiembrie 1976, la Oradea, se lansa un Festival de teatru scurt, regizori, actori și spectatori aveau să descopere frumusețea spectacolului condensat. Câțiva cronicari dramatici au susținut chiar că nașterea Festivalui a fost grăbită și de superbele texte de teatru scurt semnate, pe atunci, de Teodor Mazilu și Dumitru Solomon.

... Anii au trecut, Festivalul de la Oradea a fost abandonat o vreme, dar a revenit în forță și iată-l ajuns la Ediția a XXI-a (19-27 septembrie). Anul trecut, la ceas jubiliar, Teatrul „Regina Maria” din Oradea a reușit, realmente, un Festival de poveste, cu peste 60 de evenimente. Anul acesta, din păcate, susținerea Festivalului a fost pusă serios sub semnul întrebării, autoritățile invocând criza materială. Spre lauda sa și bucuria oamenilor de teatru din România, directorul-manager al teatrului orădean, actorul Daniel Vulcu, și valorosul său staff au reușit să salveze dispariția Festivalului. Sigur, cu o ediție de criză limitată: numai 7 spectacole în concurs și 12 invitate. 

... 7 spectacole în concurs din 6 orașe... București - Teatrul Mic, cu excelentul

„39 de trepte”, în regia Gabrielei Dumitru, spectacol abia întors din vestitul Edinburgh; „Odeon” - cu producția „Contra democrației”... Arad, cu „Aproape de tine, încă”... Oradea - „Seara de ajun”... Râmnicu-Vâlcea (Teatrul „Anton Pann”), cu remarcabilul „Ești un animal, Viskovitz!”... Satu-Mare, cu „Viața ta în 65 de minute”... Cluj-Napoca (Teatrul Național „Lucian Blaga”), cu „Emigranții”... Spectacole bune și foarte bune, dar o tristă concluzie: niciun text românesc!

... În privința invitaților, din cauza fondurilor ridicol scăzute, n-au fost decât din patru orașe. „Odeonul” bucureștean a venit cu „Gaițele” nemuritoare, Teatrul I.D. Sârbu din Petroșani a prezentat admirabilul text „Herghelia albastră”, al autorului român Valeriu Butulescu, un teatru independent clujean, „Reactor”, a oferit un „4 D”, de Alexa Băcanu, iar Teatrul de Artă Deva a încercat să arate care este „Taina Mănăstirii”.

... Ceea ce înseamnă că restul de opt spectacole invitate au aparținut orașului- gazdă, reprezentat de Teatrul „Regina Maria”, Teatrul „ArtEmoțion” (cu premiera absolută, în regia lui Andrei Mihalache, a piesei „Aplauze pentru Lena”, de regretatul Valentin Nicolau, dispărut, prematur, la începutul acestui an!) și Trupa de improvizație „Patzanii”. Mai mult, dintre cele șase producții scoase la rampă de teatrul organizator, două au avut premiera în Festival: „Livada de vișini”, firește Cehov, și „Omul din La Mancha”, un antrenant musical de Dale Wasserman, în regia lui Korcsmaros Gyorgy. În privința „Liveziii”, ea a apărut în regia profesionistă, ca de obicei, a lui Alexandru Dabija, dar și cu două-trei momente cel puțin discutabile.

... O culoare aparte a acestei ediții - un Workshop interactiv (de trei zile) intitulat „Cum scriem pentru și despre teatru”, susținut cu mare har pedagogic de lector dr. Raluca Sas-Marinescu, din Cluj-Napoca. Festivalul ediţiei a XXI-a, în criză de bani, dar nu și de idei!